În baza unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Ploiești la finalul lunii noiembrie, programul de transport public local va fi modificat, începând cu 1 ianuarie, prin eliminarea unor trasee, comasarea altora și modificarea frecvenței pe multe dintre traseele menținute de TCE Ploiești. Principalul argument pentru adoptarea acestei măsuri îl reprezintă reducerea cheltuielilor, calculele arătând că noul program o reducere de 750.000 km parcurși, pe an, deci o scădere a cheltuielilor de aproximativ 11,5 milioane lei.
Prin modificările propuse în Programul de transport local au loc o reducere a parcursului lunar de kilometri realizat de SC TCE SA, respectiv creșterea eficienței serviciului public de transport local în municipiul Ploiești prin optimizarea ofertei și corelarea cu cerințele de deplasare a populației, argumenta referatul de aprobare care a însoțit proiectul de hotărâre.
„Reducerea parcursului lunar propusă este de 64.100 km/lună, respectiv cca. 750.000 km/an.
Față de valoarea costului/km (fără TVA) stabilită prin raportul de audit extern pentru compensația lunară (13,86 lei/km la autobuze, 23,57 lei/km la tramvaie, 15,22 lei/km) la troleibuze, aprobat prin Hotărârea nr. 25/2024, rezultă o reducere a cheltuielii de producție a serviciului de cca 11.500.000 lei/an raportat la modificările programelor de circulație”, preciza documentul.
Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Situația TCE este gravă. A nu intra în insolvență este moartea sigură a companiei”
Într-o informare transmisă de Primăria Ploiești, autoritățile locale au sintetizat modificările aduse traseelor urbane ploieștene, valabile de la 1 ianuarie 2026:
- 1/21 – Scurtarea rutei până la Armoniei (se elimină parcursul Centru – ASTRA/COMAT); crește numărul zilnic de curse asigurate.
- 2 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare.
- 4/4 barat – Comasarea orarelor traseelor și eliminarea parcursului Centru – Gara de Vest.
- 25 rapid – Eliminare din program.
- 28 – Se menține doar o cursă și jumătate, dimineața, în zilele lucrătoare.
- 30 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare și sâmbăta/duminica.
- 32 / 32s – Scurtarea traseului la Gara de Sud și extinderea rutei pentru trecere pe la ASTRA/COMAT.
- 35 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare.
- 35 barat – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare.
- 36 – Se menține doar o cursă și jumătate, dimineața, în zilele lucrătoare.
- 40 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare și sâmbăta/duminica.
- 42 – Eliminare din program.
- 44 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare.
- 44 barat – Se menține doar o cursă, dimineața, în zilele lucrătoare.
- 48, 52, 53, 54 – Eliminare din program.
- 101 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare și sâmbăta/duminica.
- 102 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare și sâmbăta/duminica.
- 106 – Eliminare din program.
- 202 – Modificarea frecvenței în zilele lucrătoare și sâmbăta/duminica.
- 300, 301, 302, 304 – Eliminarea cursei de la prânz (abonații pot circula prin combinarea celorlalte trasee locale și a traseului 307).
- 303 – Eliminarea cursei de la prânz (abonații pot circula prin combinarea altor trasee locale și a traseului 307); Capătul de linie se mută la Spitalul Județean, în loc de Radu de la Afumați.
- 305, 306 – Eliminare din program.
- 307 – Suplimentarea programului în zilele lucrătoare.
- 402 – Prelungirea rutei până la Complexul Comercial COCOȘ II (cursele prelungite reprezintă traseul 402b).
Noul program, pe trasee, poate fi consultat AICI.
„Călătorii care utilizau traseele desființate sau modificate vor putea circula prin folosirea combinațiilor de trasee locale funcționale”, au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.
TransPloiești propune noi modificări în trasportul public local


