Conducerea Consiliului Județean Prahova a semnat, vineri, la Ministerul Energiei, trei contracte de finanțare pentru trei proiecte de producere a energiei din surse regenerabile. Este vorba despre trei centrale fotovoltaice de mare capacitate, a căror funcționare va asigura energie pentru opt orașe și tot atâtea comune din județ.
Proiectele sunt finanțate prin Fondul pentru Modernizare și se înscriu în Programul-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, sprijinind atât obiectivele asumate la nivel european prin Pactul Ecologic European, cât și direcțiile trasate în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC). Investițiile constau în instalarea de capacități fotovoltaice care să asigure necesarul energetic al unităților administrativ-teritoriale implicate.
„Aceste investiții nu sunt doar despre infrastructură energetică, ci despre independență, echilibru bugetar și responsabilitate față de generațiile viitoare. Prin aceste proiecte, Prahova devine parte activă a tranziției energetice europene”, a declarat Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Panouri fotovoltaice pentru sediul Detașamentului de Pompieri Mizil. Investiția, finanțată din fonduri europene
Conducerea CJ subliniază că aceste investiții în infrastructură reprezintă și o „abordare pragmatică privind utilizarea fondurilor europene în beneficiul comunităților”, întrucât energia produsă va permite degrevarea bugetelor locale de cheltuieli semnificative. Resursele economisite vor putea fi redirecționate către alte domenii cu impact direct asupra calității vieții: educație, infrastructură, servicii publice.
Proiecte finanțate:
- Comunitatea I.D.-R.E.S. 1 presupune instalarea unei capacități de 6,7998 MW și are o valoare de 45.062.104,55 lei. Acesta reunește o structură largă de UAT-uri, incluzând orașele Boldești-Scăeni, Slănic, Urlați, precum și localități rurale precum Albești Paleologu, Baba Ana, Măneciu sau Vâlcănești. Scopul este de a susține un model colaborativ de utilizare a resurselor energetice regenerabile, adaptat specificului local și orientat spre reducerea costurilor publice cu energia electrică.
- Comunitatea I.D.-R.E.S. 2, al doilea proiect semnat, prevede o capacitate de 6,39936 MW și o investiție în valoare de 42.608.137,60 lei. Acesta cuprinde orașele Băicoi, Bușteni, Plopeni și comune precum Poiana Câmpina, Filipeștii de Pădure, Puchenii Mari sau Șirna. Prin implementarea acestui proiect, se urmărește nu doar optimizarea consumului de energie electrică, ci și sprijinirea unei strategii energetice coerente la nivel zonal, într-un județ caracterizat de o diversitate a formelor de organizare urbană și rurală.
- Comunitatea I.D.-R.E.S. 3 este cel mai extins dintre cele trei proiecte, ca putere instalată, cu 7,99986 MW și o valoare totală de 53.030.009,38 lei. El implică municipiul Câmpina și orașul Comarnic. În acest caz, accentul este pus pe valorificarea potențialului solar al zonei montane prahovene și pe atingerea unei autonomii energetice reale pentru aceste localități, într-un cadru de gestiune comună și coordonată.