Rosal are datorii de peste 2,4 milioane de euro la CJ Prahova

Rosal are datorii de peste 2,4 milioane de euro la CJ Prahova
Operatorul de salubritate Rosal e dat în judecată de Consiliul Judeţean Prahova, după ce a acumulat datorii de peste 2,4 milioane de euro (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Judeţean Prahova a dat în judecată Rosal, operatorul de salubritate din peste 30 de localităţi, pentru neplata redevenţei, care a dus la acumularea unei datorii de peste 2,4 milioane de euro. Cu un pic mai multă severitate din partea autorităţilor, s-ar fi putut ajunge şi la rezilierea contractului.

Operatorul care se ocupă de ridicarea deşeurilor din aşa-zisul sector 2-6, care renuneşte circa 35 de localităţi din Prahova, inclusiv municipiul Ploieşti, a înregistrat datorii la plata redevenţei. Conform contractului dintre Rosal şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Ploieşti - Prahova”, operatorul de salubritate trebuie să achite o redevenţă periodică, pentru folosirea bunurilor puse la dispoziţie de autorităţi, cum ar fi platformele de deşeuri. Conform aceluiaşi contract, neplata poate duce la rezilierea de îndată. De altfel, în mandatul trecut, în vara lui 2019, conducerea de la acea vreme a ADI anunţa că a decis transmiterea unei notificări de reziliere, pentru o datorie mai mică decât cea de acum, însă până la urmă se pare că banii ar fi fost achitaţi şi nu s-a mai ajuns la reziliere nici până în ziua de azi, în ciuda problemelor legate de capacitatea operatorului de a gestiona contractul.

Între timp, Rosal a acumulat din nou datorii. Potrivit ADI Deşeuri, suma este de aproape 12,25 milioane de lei, echivalentul a mai bine de 2,4 milioane de euro.

Angajament de plată în loc de reziliere 

ADI a încheiat un angajament de plată, prin care operatorul achită, eşalonat, 840.000 de lei pe lună. Directorul Rosal Ploieşti, Cătălin Ioniţă, a declarat că, de la momentul semnării angajamentului, societatea a făcut toate plăţile la timp.

Situaţia ajunge, însă, şi în instanţă. Consiliul Judeţean a dat în judecată atât operatorul de salubritate, cât şi ADI Deşeuri, explicaţia fiind că Rosal trebuia să plătească la ADI, iar asociaţia, mai departe, să vireze banii în bugetul judeţului. Contactat pentru un punct de vedere, vicepreşedintele CJ Prahova, Dumitru Tudone, a declarat că încercarea instituţiei de a obţine o sentinţă judecătorească este văzută mai degrabă ca o plasă de protecţie, în eventualitatea în care operatorul nu îşi respectă eşalonarea.

„În urma aducerii la cunoştinţă a existenţei unui debit, ca urmare a neîncasării redevenţei prevăzute în contract, după discuţiile cu aparatul de specialitate s-a deschis şi acţiunea în instanţă, pentru a avea siguranţa recuperării debitelor. Ideea a fost de a merge în paralel cu angajamentul luat de Rosal faţă de ADI de a plăti eşalonat redevenţa, încât să avem şi o hotărâre judecătorească, în cazul în care se blochează acest angajament”, a declarat vicepreşedintele Tudone.

„Atât timp cât se plăteşte eşalonat, nu este un motiv de reziliere a contractului”, a mai afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image