SALUBRITATE PLOIEȘTI. Prefectura Prahova discută cererea CLSU Ploiești, pentru declararea stării de alertă. Ce ar însemna acest lucru

stare de alertă salubritate

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi o hotărâre prin care cere Prefecturii Prahova ca la Ploiești să fie declarată stare de alertă, din cauza blocajului din salubritate. Solicitarea este discutată la această oră.

În hotărea de vineri, CLSU a consemnat că a fost constatată existența unei „stări potențial generatoare de situații de urgență la nivelul municipiului Ploiești, ca urmare a imposibilității operatorului de salubritatea de a colecta și transporta deșeurile municipale de la populație, agenți economici și instituții publice.” Pentru a ieși din  această situație, CLSU a aprobat solicitarea acorudului prefectului pentru declararea stării de alertă pe teritoriul Municipiului Ploiești, pentru o perioadă de 30 de zile.

Dacă acest lucru se va întâmpla, timp de o lună, noul operator va putea presta serviciul de ridicare a deșeurilor, chiar și în lipsa autorizației de mediu de la APM pentru Ploiești. De asemenea, Solid Waste Operation și Vitalia Servicii pentru Mediu - operatorului stației de sortare a deșeurilor de la Boldești și al stației de tratare mecanico-biologică a deșeurilor, alături de operatorul depozitului de deșeuri - vor fi obligate să accepte preluarea deșeurilor, „la tarifele aprobate de către Consiliul Județean Prahova”.

Comunicatul Primăriei Ploiești, privind măsurile ce trebuie adoptate pe durata stării de alertă:

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești solicită Instituției Prefectului județului Prahova acordul pentru declararea stării de alertă în municipiul Ploiești.

Primăria municipiului Ploiești, prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență, a hotărât, în cadrul ședinței de vineri, 21 februarie 2025, solicitarea acordului Instituției Prefectului județului Prahova pentru declararea stării de alertă pe teritoriul Municipiului Ploiești, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, care prevede: “Comitetul Local pentru Situații de Urgență declară, cu acordul Prefectului, starea de alertă la nivel local, precum și prelungirea sau încetarea acesteia », în următoarele condiții:
 
a)    Perioada stării de alertă: 30 zile;

b)    Măsuri ce se adoptă, în regim de urgență:
-    Având în vedere stadiul avansat al procedurilor de autorizare pentru operarea serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale pe raza Municipiului Ploiești, de către prestatorul serviciului care are încheiat contractul nr. 2388/31.01.2025 cu Municipiul Ploiești, i se permite acestuia operarea serviciului pe perioada stării de alertă;

-    Recunoșterea dreptului U.A.T. Municipiul Ploiești de a beneficia, de îndată, de infrastructura Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Prahova, pe perioada stării de alertă declarate;
-    Să se dispună obligarea operatorului Stației de sortare a deșeurilor Boldești-Scăeni și a Stației de tratare mecano - biologice a deșeurilor biodegradabile de la utilizatorii din Municipiul Ploiești, respectiv Solid Waste Operation S.R.L., cât si a operatorului depozitului conform S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.R.L. să accepte preluarea deșeurilor la tarifele aprobate de către Consiliul Județean Prahova, în baza contractelor ce vor fi încheiate cu operatorul de colectare și transport desemnat de Municipiul Ploiești, conform fluxului județean de preluare a deșeurilor;
-    Până la încetarea stării de alertă, Municipiul Ploiești întreprinde toate demersurile pentru delegarea serviciului de tratare/ eliminare a deșeurilor către cei doi operatori, respectiv Solid Waste Operation S.R.L, cât și a operatorului depozitului conform S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu și, în acest sens, se va urmări încheierea unor contracte de delegare, în condițiile legii, care să formalizeze fluxul deșeurilor.

c)    Instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor:
-    Primăria Municipiul Ploiești;
-    Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești;
-    Operatorul de salubritate S.C. Brantner Serviciii Ecologice – S.C. Roeco;
-    Operatorii de salubritate care gestionează instalațiile de tratare mecano-biologică, sortare a deșeurilor și instalația de depozitare a deșeurilor de pe raza Județului Prahova, prevăzuți în S.M.I.D. Prahova;
-    Agenția pentru Protecția Mediului Prahova.

Prin această solicitare, Instituția Prefectului județului Prahova este chemată să dispună măsurile necesare pentru a soluționa situația de alertă și pentru a evita riscurile generate de gestionarea deficitară a deșeurilor asupra sănătății populației și a mediului înconjurător. Această decizie este imperioasă pentru prevenirea unor probleme de ordin sanitar și ecologic, precum și pentru asigurarea continuității serviciului de salubrizare în Municipiul Ploiești.

Prefectul trebuie să dispună, de urgență, conform atribuțiilor legale, măsurile cu ajutorul cărora cetățenii orașului să nu mai fie nevoiți să se confrunte cu o situație care să le pună în pericol sănătatea!