VIDEO 🎦 Termen de 12 luni pentru finalizarea lucrărilor la Spitalul Modular de Pneumologie de la Ploiești

spitalul modular de pneumologie termen sju ploiești

Un spital modular pentru Pneumologie, cu o capacitate de 32 de locuri - din care 12 pentru ATI - stă nefolosit de ani de zile, fiindcă, după pandemie, proiectul s-a blocat în chestiuni birocratice și tot felul de nereguli. Actuala conducere a CJ Prahova a anunțat că, potrivit noii autorizații de construire eliberate, termenul pentru execuția lucrărilor rămase  este de 12 luni. 

Spitalul Modular a fost construit în perioada pandemiei de Covid-19, ca soluție de urgență pentru suplimentarea capacității Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în special pentru Terapie Intensivă, Medicină Internă și Pneumologie, reamintesc reprezentanții CJ Prahova. Unitatea dispune de 32 de paturi, dintre care 12 ATI, două saloane de terapie intensivă, două izolatoare și patru saloane, fiind dotată cu aparatură medicală de ultimă generație, achiziționată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Toate acestea zac nefolosite, fiindcă proiectul nu a fost finalizat.

„Deși infrastructura și echipamentele există, punerea în funcțiune a fost întârziată de probleme birocratice și tehnice acumulate în timp. Construit inițial în regim de urgență, fără a fi necesare autorizații complete în contextul pandemiei, obiectivul a intrat ulterior într-un proces complex de intrare în legalitate. Certificatul de urbanism a fost obținut în septembrie 2023, iar autorizația de construire a fost emisă în iulie 2024. Totodată, anumite lucrări realizate ulterior, precum acoperișul de protecție, nu au fost incluse în autorizația inițială, fapt care a blocat procedura de recepție”, precizează reprezentanții Consiliului Județean.

În această situație, la finalul lunii ianuarie a fost emisă o nouă autorizație de construire, care ar permite intrarea în legalitate a lucrărilor executate cu nerespectarea autorizației anterioare și continuarea lucrărilor necesare pentru finalizarea și recepționarea obiectivului.

„Autorizația clarifică cadrul juridic pentru intervențiile rămase, stabilește durata de execuție a lucrărilor la 12 luni și creează baza legală pentru închiderea blocajelor administrative existente. În paralel, Consiliul Județean Prahova a demarat măsuri complementare pentru funcționarea efectivă a spitalului, respectiv realizarea unui nou branșament electric, capabil să susțină întreaga aparatură medicală, precum și pregătirea documentației pentru achiziționarea unui stocator de oxigen, indispensabil secțiilor de terapie intensivă și pneumologie”, au subliniat reprezentanții CJ Prahova.

Intenția autorităților județene este ca spitalul modular să poată fi folosit inclusiv pe durata lucrărilor de reabilitare plănuite pentru secția Pneumologie de la SJU Ploiești.

„Nu vorbim despre un proiect nou, ci despre responsabilitatea de a face funcțional ceva ce există și trebuie să deservească oamenii. Nu caut explicații și nu mut vina. Acesta este un proiect moștenit, cu probleme reale, dar care nu mai poate rămâne blocat”; a declarat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.