Procesul în vederea reluării alimentării cu apă, în localitățile afectate de criza de la Paltinu, a intrat azi-noapte într-o nouă etapă. Autoritățile au anunțat că turbiditatea a scăzut semnificativ, ceea ce a permis ca în stația Voila să înceapă tratarea apei.
„În urmă cu câteva minute am primit actualizarea pe care o așteptam cu toții. Apa a intrat în decantoarele radiale, iar turbiditatea s-a stabilizat.
Valorile au coborât rapid, de la 480 la 420 NTU, iar specialiștii estimează că până dimineață ne apropiem de 200 NTU, ceea ce ne permite să intrăm în etapa următoare a tratării.
Rămân în legătură permanentă cu echipele din teren pentru ca fiecare procedură să fie respectată corect și în siguranță”, anunța, în noaptea de marți spre miercuri, președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
În această dimineață, reprezentanții Exploatare Sistem Zonal Prahova au precizat, de asemenea, că de la miezul nopții pot trata apa care intră în stația Voila.
„Ieri, la 23:30, am început procesul tehnologic de tratare în cadrul Stației de Tratare Voila și activitatea se desfășoară în acest moment în parametrii normali.
Turbiditatea pe Firul 1 este de 177, iar pe Firul 2 – 187, ceea ce ne permite să tratăm apa.
De asemenea, asigurăm debit și pe Firul 2 Brazi pentru platforma OMV, în parametrii solicitați”, precizează și reprezentanții ESZ.
Noi avertismente privind criza de la Paltinu: „Probabilitatea ca această situație să se repete este de peste 50%”
Termenul pentru reluarea alimentării cu apă este luni, 8 decembrie.


