În această săptămână au ajuns primele utilaje ale constructorului care va realiza școala modulară pentru elevii de la „Bassarabescu”. Modulele vor fi amplasate în curtea Palatului Copiilor (fosta Școală 20) din Ploiești.
„A început organizarea de șantier pentru începerea lucrărilor de construcție a extensiei școlii «Bassarabescu» (lângă Palatul Copiilor). Ieri (miercuri - n.r.) am semnat autorizația de construcție și am intrat în linie dreaptă”, a anunțat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
Procedura de achiziție, pentru contractul cu o valoare estimată la aproape 3,7 milioane lei (fără TVA), a fost câștigată de Asocierea SC Aurora Mav SRL - lider (jud. Hunedoara) si SC Nide Com Serv SRL - asociat (jud. Dolj), iar contractul a fost semnat la finalul lunii august.
FOTO 📸 Noua școală mică pentru clasele primare de la C. N. „I. L. Caragiale” va fi gata abia anul viitor
Termenul de realizare a contractului este de 90 de zile de la emiterea ordinului de începere.
Amenajările sunt necesare întrucât, din cauza numărului mare de copii înscriși în ultimii ani, clădirea actuală a Școlii „I. A. Bassarabescu” nu mai dispune de spații suficiente, la nivelul unității de învățământ fiind nevoie să se învețe și în trei schimburi.