Investiția pentru realizarea unui centru de îngrijiri paliative la Spitalul Schuller se ridică la aproape 6 milioane de euro. Administrația locală speră să atragă fonduri pentru aproximativ jumătate din cheltuieli.
„Managerul Spitalului Municipal mi-a zis că unitatea sanitară are nevoie și de o secție de paliație pentru a închide întreg cercul de servicii pe care le oferă. A apărut între timp și oportunitatea de finanțare. Am reușit să facem documentația, pe ultima sută de metri, iar mâine este termenul limită pentru depunerea proiectului pentru finanțare europeană”, a explicat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului, .în ședința extraordinară de joi, în cadrul căreia Consiliul Local a aprobat documentația aferentă proiectului și depunerea acestuia pentru finanțare în programul Sănătate.
Proiect de peste 200 de milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mihai Bravu
Investiția pentru centrul de îngrijiri paliative este estimată la 28.496.189 de lei, inclusiv TVA. Potrivit documentelor prezentate astăzi, contribuția proprie ar fi de 15.977.773 lei.