VIDEO | Noi negocieri între Primărie şi Veolia Energie. Vezi anunţul făcut azi de primarul Ploieştiului!

Continuă negocierile între autorităţile ploieştene şi reprezentanţii operatorului de termoficare, în contextul în care contractul actual expiră pe 1 mai. Primarul Ploieştiului, preşedintele Consiliului Judeţean şi conducerea Veolia Energie, în frunte cu şeful Veolia pe ţară, au discutat luni despre viitorul sistemului, însă primarul Adrian Dobre a declarat, la finalul şedinţei, că respinge în continuare tariful propus de operator şi că autorităţile mai au şi alte variante pentru următoarea perioadă.

Principalul mesaj din partea conducerii Primăriei Ploieşti este că, în ciuda timpului foarte scurt rămas până la expirarea actualului contract, autorităţile mai iau în calcul şi alte variante decât prelungirea acordului cu Veolia Energie, Adrian Dobre declarând că n-a renunţat nici la planul de crearea a unei societăţi în subordinea municipalităţii care să gestioneze sistemului. În schimb, o variantă exclusă din discuţie este, conform declaraţiilor de astăzi, majorarea tarifului practicat pentru ploieşteni, a anunţat primarul Dobre, vorbind despre "mandatul" dat de alegători.

Primarul a discutat şi despre diferenţele de costuri la materia primă pe care bugetul local le suportă periodic, explicând că, în final, dacă se face o medie, tariful practicat pentru ploieşteni ajunge, adăugând şi banii plătiţi de Primărie, la o valoare mai mare decât cea actuală.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Primarul Ploieştiului, despre despăgubirile cerute de Veolia: "Doar pentru că se solicită nu înseamnă că vor fi şi aprobate"

Vedeţi mai multe detalii şi VIDEO cu declaraţia primarului pe TelegramaPH.ro!