Consiliul Local Ploiești a aprobat, astăzi, un acord de cooperare între Primăria Ploiești și societatea Hale și Piețe, pentru implementarea unui proiect mai vechi de construire a unei noi piețe agroalimentare, în locul actualului platou de la Halele Centrale. Potrivit primarului municipiului, în cel mai optimist scenariu, anul acesta ar putea fi lansată licitația, iar lucrările ar putea începe cel mai devreme anul viitor.
„Este o variantă a proiectului de construire a platoului pieței centrale elaborat de domnul arhitect Călin Hoinăescu în 2014, pe care l-am pus la dispoziția autorităților locale pentru a-l actualiza și a-l duce la bun sfârșit. Este o construcție supraterană, va include aproximativ toți comercianții actuali. Mai are și două zone suplimentare față de ce există în acest moment”, a explicat Răzvan Lungu, directorul SC Hale și Piețe Ploiești, societatea care administrează piețele din municipiu.
„La momentul 2014, proiectul avea toate autorizațiile, avizele, trebuia doar începută construcția. Trebuie o actualizare a indicatorilor tehnico-economici. La o primă vedere, s-ar putea să ducă la 10 milioane de euro sau un pic peste. După actualizare vom da drumul la licitație, pentru execuție, abia la începutul lui 2026 începem construcția efectivă, după ce va fi demolată «maghernița», căci despre asta vorbim”, a completat primarul Mihai Polițeanu.
Piața de la Halele Centrale, reconstruită. Ce prevede acordul dintre Primăria Ploiești și SC Hale și Piețe
Consilierul local liberal Valentin Marcu a atras atenția asupra faptului că în strânsă legătură cu acest proiect există un altul, de asemenea destul de vechi, privind construirea, în aceeași zonă, a unei parcări supraetajate. Primarul Polițeanu a precizat că municipiul nu-și permite, momentan, o astfel de investiție, dar că există discuții și perspective ca obiectivul să fie realizat în parteneriat cu o entitate privată.
Ședința din 16 aprilie 2025:


