Conducerea Consiliului Județean Prahova a anunțat că are în derulare o analiză privind activitatea instituției, dar și a instituțiilor subordonate. Concluziile vor fi aflate în aproximativ două săptămâni, iar în unele cazuri s-ar putea impune restructurări, a anunțat președintele CJ, Virgiliu Nanu. Acesta a precizat că în prezent nu există banii pentru a plăti salariile angajaților pe ultimele săptămâni din 2025.
„Suntem într-o analiză, inclusiv pe Consiliul Județean. Dacă vrei să facă performanță, ai nevoie de profesioniști care își doresc acest lucru și care trebuie să aibă rezultate. Suntem în analiză. Nu am nicio problemă cu oamenii care sunt buni acolo unde sunt, dar nu pot să accept, de exemplu, să am șapte muzee, șapte contabili, șapte persoane la Resurse Umane, șapte manageri și tot așa. Analizăm, le aducem pe toate sub aceeași umbrelă, cred că așa este corect.
Finalizez această analiză și o să decidem. vreau să eficientizez toate costurile, pe toate direcțiile. Nu are legătură cu măsurile despre care se vorbește la nivel național. Această analiză are loc acum. Ne dorim o eficientizare a activității. Dacă presupune și restructurări, asta este.
(...) Vreau să mă concentrez pe a asigura salariile până la sfârșitul anului, avem o problemă cu ultimele două luni. Din acest motiv nu vreau să mă hazardez.
(...) În momentul de față, suntem cu ultimele aproape două luni cu salariile neacoperite. De aceea și repet tuturor, vreau să fiu foarte disciplinat financiar”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Declarațiile complete pot fi urmărite mai jos (min. 18.00):
VIDEO 🎦 Președintele CJ Prahova promite că în august va fi gata centura Mizil. Ce se întâmplă cu proiectele de la Comarnic și Azuga