Reunit luni după-amiază într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Ploieşti a aprobat noile tarife pentru curăţenie şi deszăpezire, rezultate după negocierea derulată de conducerea Primăriei şi încheiată prin semnarea contractului cu Blue Planet Services.
O comparaţie între tarifele de până acum şi cele noi se observă că acestea din urmă sunt mai mici decât cele care erau practicate de Rosal în relaţia cu Primăria Ploieşti. Apar, totuşi, unele servicii noi, unde operatorul ar putea să-şi "scoată pârleala". De exemplu, în vechiul plan tarifar, dezafectarea depozitelor necontrolate de deşeuri se tarifa cu aproape 319 lei pe tonă. Acest tarif dispare din noua grilă, unde se face o diferenţiere în funcţie de modul în care e ridicat gunoiul, astfel că ajungem să avem un tarif de 542 de lei pentru încărcat manual şi transportat deşeuri stradale, unul de 522 pentru încărcat manual şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public şi unul pentru încărcat mecanizat şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public, în valoare de 545 de lei.
Alte noutăţi ţin de introducerea unor activităţi facturate distinct pentru curăţarea trotuarelor, în plus faţă de vechea grilă, şi a două tarife pentru montarea de coşuri de gunoi, activitate care până acum nu era prevăzută. Astfel, coşurile stradale făcute din plastic vor costa 91 de lei, iar cele făcute din metal sau beton, amplasate la sol, vor costa 480 de lei. Toate preţurile sunt fără TVA.
{cwgallery}
Noile tarife vor fi practicate de Blue Planet Services, firma care a semnat astăzi contractul pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire, în urma unei negocieri directe, după ce înţelegerea cu Rosal a fost reziliată.
Ședință pe tema noilor tarife pentru curățenia din Ploiești, după semnarea contractului cu Blue Planet Services
Publicată de Telegrama pe Luni, 20 septembrie 2021