28 de copii din Vrancea, plecați într-o excursie în Dubai în vacanța intersemestrială, nu se mai pot întoarce acasă. Este vorba despre elevi din clasele V–XII, care participau la o deplasare organizată în Emiratele Arabe Unite. Escaladarea bruscă a conflictului din Orientul Mijlociu a determinat închiderea completă a spațiului aerian al EAU, iar toate zborurile comerciale au fost anulate.
Potrivit Monitorul de Vrancea, grupul este însoțit de cadrele didactice Oana Nedelcu și Ligia Harasim și ar fi trebuit să revină astăzi în România. Planurile au fost însă date peste cap după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au suspendat toate decolările și aterizările, ca măsură de siguranță, în contextul atacurilor din regiune.
În timp ce rachetele iraniene lovesc ținte militare, iar tensiunile cresc de la o oră la alta, copiii și profesorii lor se află în continuare în Dubai, fără posibilitatea de a părăsi orașul. Deși autoritățile locale dau asigurări privind măsurile de protecție, situația de securitate rămâne volatilă.
Potrivti sursei citate, la Focșani, părinții trăiesc ore de neliniște și așteaptă informații oficiale privind repatrierea. Comunicarea cu elevii este permanentă, însă incertitudinea legată de reluarea zborurilor amplifică îngrijorarea.
Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuiește pe românii aflați în Emirate să rămână în spații sigure, să evite deplasările neesențiale și să urmărească permanent comunicările oficiale ale Ambasadei României și ale Consulatului General. Situația este în desfășurare și se poate modifica rapid, în funcție de evoluțiile din regiune.
Potrivit Ziarul de Vrancea, inspectorul general prof. dr. Livia Marcu a confirmat sâmbătă seară că elevii vrânceni aflați într-o deplasare privată cu scop cultural în Dubai sunt în siguranță și țin legătura cu reprezentanții Consulatului României. Spațiul aerian din regiune este afectat de conflictul Israel–Iran.
Haos pe Otopeni după conflictul din Orientul Mijlociu: zboruri anulate și curse întoarse din drum
Sursă foto Monitorul de Vrancea