Incidentul a avut loc într-o zonă împădurită din zona Bertea, la o distanță considerabilă de punctul până la care a putut ajunge autospeciala echipajului de la Ambulanță. Salvatorii SMURD au fost cei care au ajuns la bărbatul căzut și l-au adus până la salvare.
Intervenția a avut loc vineri, în jurul orei 16.30. Apelul la 112 anunța că o persoană a căzut de la înălțime, într-o zonă greu accesibilă din pădure, pe raza comunei Bertea.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Vărbilău, un UTV de la Detașamentul Vălenii de Munte, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Incident șocant în centrul Ploieștiului. Un bărbat a fost găsit zăcând pe jos, după ce ar fi căzut de la înălțime
Echipajele de urgență au găsit un bărbat de aproximativ 69 de ani, conștient, care prezenta un traumatism la nivelul coloanei vertebrale, în urma unei căderi de la aproximativ 5 metri, dintr-un copac. Acesta a fost evaluată medical la locul intervenției, ulterior fiind transportat, împreună cu echipajul medical, aproximativ 500 de metri până la ambulanță, din cauza terenului dificil.
Victima a fost transportată la spital, pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Foto cu caracter ilustrativ