EXAMENE 2026. Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din acest an.
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura conform calendarelor specifice, mai exact:
- în perioada 16-18 martie 2026 - probele scrise pentru simulare EN VIII
- în perioada 23-26 martie 2026 - probele scrise pentru simulare BAC
EXAMENE 2026. Cum vor arăta subiectele la Evaluarea Națională și Bacalaureat, în acest an
Disciplinele la care se organizează simularea ENVIII în anul școlar 2025-2026 sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și matematică.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în anul școlar 2025-2026 sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
Programele pentru simulări au fost publicate AICI.