Petrolul a pierdut locul 12 în clasament în debutul ultimei etape a sezonului regular, după ce FK Csikszereda a învins Farul Constanța în partida de vineri.

Petrolul a pierdut locul 12 în clasament în debutul ultimei etape a sezonului regular, după ce FK Csikszereda a învins Farul Constanța în partida de vineri. Gruparea ploieșteană are așadar nevoie de o victorie ca să termine deasupra liniei care duce la baraj.

„Întâlnim o echipă bună, care a stat mai mult de jumătate din campionat în primele trei locuri, dar care, în ultima perioadă, nu a mai reușit să aibă aceleași rezultate bune. S-a schimbat și banca tehnică, a plecat Leo Grozavu, dar acum nu știu ce mari modificări ar putea să aducă noul lor antrenor pentru meciul de mâine. Jucătorii sunt aceiași, au demonstrat că au valoare, însă, indiferent de cum vor arăta ei, important este ca noi să fim concentrați, să fim pregătiți din toate punctele de vedere, atât mental, cât și fizic, și să avem o evoluție solidă”, a declarat Eugen Neagoe, tehnicianul „lupilor”, înainte de deplasarea la Botoșani, unde echipa a ajuns fără Ricardinho și Roche, suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.

FK Csikszereda a început etapa la egalitate de puncte cu Petrolul, însă cu un golaveraj mult mai slab, numai că victoria de aseară, cu Farul Constanța, a trimis-o pe locul 12, chiar deasupra liniei de baraj. Pentru a reveni pe poziție, gruparea ploieșteană este obligată să obțină trei puncte în confruntarea care începe la ora 17.00, pe stadionul „Ilie Oană”.