Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, hotărârile prin care municipiul iese din asociațiile de dezvoltare intercomunitară Deșeuri și Mobilitate.

Consiliul Local Ploiești a aprobat, joi, hotărârile prin care municipiul iese din asociațiile de dezvoltare intercomunitară Deșeuri și Mobilitate. 

Cele două inițiative aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești au stârnit debzateri, consilierii PNL declarându-se împotrivă și solicitând prorogarea acestora. Propunerea lor a fost însă respinsă, așa că votul a mers mai departe, iar Ploieștiul iese din ADI Deșeuri și ADI Mobilitate.

{source}{/source}

Pentru asigurarea serviciului de colectare a deșeurilor menajere, administrația locală va demara o procedură de urgență, în vederea contractării unui operator. În ceea ce privește transportul în cadrul unei viitoare zone metropolitane, primarul Mihai Polițeanu susține varianta unei asociații de dezvoltare intercomunitare care să crească, în timp, de la o formulă în care să fie incluse Ploieștiul și câteva localități la una care să intre peste 10 unități administrativ-teritoriale, pe măsură ce operatorul de transport public va avea capacitatea să deservească un număr atât de mare de trasee.

„Ploieștiul a ieșit din ADI Deșeuri, structura care a ținut ostatic orașul aproape un deceniu. Un deceniu de mizerie și gunoaie. Drumul spre normalitate va fi lung, nu va fi ușor, dar independența Ploieștiului de a avea control pe calitatea serviciilor de salubritate era singura premisă de la care puteam porni.

Tot astăzi, Ploieștiul a ieșit și din ADI Mobilitate, o structură nefunct̗ională până astăzi. În câteva luni vom operaționaliza o structură mai suplă, care va începe cu Ploiești și Ariceștii Rahtivani. Motivul pentru care nu putem, la acest moment, să oferim dintr-o dată servicii pentru întreaga zonă metropolitană este lipsa materialului rulant. Intenția este de creștere, în ani, a ariei de acoperire”, a explicat edilul, în contextul dezbaterilor de astăzi.