Cristina Ungureanu
Comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, 60 de zile sub control judiciar pentru luare de mită
Procurorii din cadrul DNA – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare ...
„Umberto Eco - Biblioteca lumii”, documentar-eseu despre biblioteca marelui scriitor, la Astra Film Festival de la Sibiu
Filmul „Umberto Eco - Biblioteca lumii” a putut fi vizionat în premieră naţională în cadrul Astra Film Festival care are loc în a...
Ploieştiul, premiat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Ministrul Familiei Natalia Intotero a acordat trei diplome municipiului Ploiești, în cadrul Galei Tineretului din România.
...“Director pentru o zi”, proiectul SGU Ploieşti, are deja un prim candidat stabilit pentru 29 octombrie
Inițiat de SGU Ploieşti, proiectul “Director pentru o zi” trece la etapa practică, primul participant urmând să ocupe poziţia de ...
Nou mecanism de stabilire a salariului minim, adoptat de Camera Deputaţilor
Potrivit proiectului de lege adoptat marţi de către deputaţi, noul mecanism de stabilire a nivelului salariului minim ţine cont de prev...
Mediator şcolar: “Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem egali”
Despre prejudecăţi în mediul educaţional, a vorbit într-un interviu Mihaela Stanciu, mediator şcolar la Școala Gimnazială „Răduc...
Şi-a donat averea unui fond de protejare a naturii pentru că nu şi-a dorit să fie bogat. Povestea miliardarului Yvon Chouinard
Practicând surful şi alpinismul, cele două pasiuni ale sale, Yvon Chouinard a devenit bogat după ce a fondat împreună cu soția sa, ...
CFR Călători informează despre trecerea la ora Europei de Est, începând din 27 octombrie 2024
Activitatea de transport feroviar de pasageri din România va trece la ora Europei de Est, când ora 4 AM devine ora 3 AM, din 27 octombrie...
Zilele Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 25 – 31 octombrie 2024
Manifestarea marchează împlinirea a 164 de ani de la înființarea primei universități moderne a României, Universitatea din Iași. <...
