Miercuri, 24 Aprilie 2019 15:23

Peste 4.000 de cititori au participat la Noaptea Cărţilor Deschise, eveniment organizat la Arcul de Triumf

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mult de 4.000 de cititori au vizitat Arcul de Triumf, marţi seară, în intervalul orar 19.00 - 24.00, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Cărţii la Noaptea Cărţilor Deschise, anunţă editura Litera, organizator al evenimentului, potrivit news.ro.

Vizitatorii au putut citi şi răsfoi 2.000 de cărţi, între care s-au aflat albume de artă, volume de istorie, beletristică, enciclopedii, poveşti şi basme pentru copii în şase spaţii de lectură amenajate pe trei niveluri.

Totodată, cititorii s-au înscris într-un circuit pentru un concurs inedit de treasure hunt literar. Proiecţia tematică de video mapping a transformat exteriorul monumentului într-o bibliotecă virtuală. Fiecare participant la eveniment a venit cu câte o carte drept bilet de intrare, un gest simbolic pentru a creşte comunitatea de cititori şi în zone mai puţin favorizate. Toate aceste cărţi împreună cu altele noi de la Litera vor fi ulterior donate.

Biblioteca virtuală de pe Arcul de Triumf va putea fi admirată şi miercuri seară. Monumentul va fi deschis publicului până la 15 iunie, de luni până duminică, între orele 10.00 - 17.30.

Sursă foto news.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.