Joi, 16 Mai 2019 10:24

Cortina se ridică, luni, la Ploiești, pentru a doua ediție a Festivalului pentru copii și tineret "Imaginarium". Programul spectacolelor

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Teatrul „Toma Caragiu”, Primăria Municipiului Ploieşti şi Asociaţia Viitor Art organizează, în perioada 20 - 26 mai, a doua ediţie a Festivalului Internaţional de teatru pentru copii şi tineret "Imaginarium", una la care evenimentul va căpăta, deja, caracter competițional.

Săptămâna viitoare, pe scenele din municipiu vor urca trupe de teatru din Bucureşti, Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Galaţi, Timişoara, precum și din străinătate, anunțându-și prezența oaspeți din Rep. Moldova, Ungaria, Bulgaria, Israel.

Potrivit organizatorilor, "cele mai valoroase performante actoriceşti şi producţii vor fi recompensate cu premii acordate de un juriu de specialitate format din regizorul Toma Hogea-preşedinte al juriului, criticul de teatru Raluca Tulbure şi scenografa Eugenia Tarasescu Jianu".

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 26 mai, ora 13.00, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.

Programul ediției din acest an cuprinde 14 spectacole programate la ediţia din acest an se vor desfăşura în sala Teatrului de Animaţie "Imaginario", situată pe Bulevardul Independenţei nr. 14, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, dar vor exista și reprezentații pe aleea pietonală din faţa Teatrului, precum şi în parcul "I.L.Caragiale".

Biletele, în valoare de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Excepție fac spectacolele "Flautul fermecat" şi "Regele moare", la care preţul unui bilet este de 20 lei pentru adulţi şi 12 lei pentru copii.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete a Teatrului "Toma Caragiu".

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.