Marți, 02 Iulie 2019 13:25

Cazul terenului muzeului Antipa cerut de Institulul ”Elie Wiesel” pentru construirea Muzeului Holocaustul - Audierea în Parlament a fost amânată

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputaţii au decis marţi amânarea audierii în cazul terenului din proprietatea Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” unde se intenţionează construirea Muzeului Holocaustului din România.

Potrivit MEDIAFAX, Luis Ovidiu Popa, managerul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa" şi Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, erau programaţi marţi pentru o audiere în faţa Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Audierea avea ca obiect „înstrăinărea a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» către o altă instituţie în vederea ridicării unei alte clădiri pe terenul respectiv”, după cum se arăta în ordinea de zi a comisiei.

Deputaţii au discutat iniţial despre oportunitatea audierii. La propunerea deputatei Beatrice Tudor s-a votat amânarea punctului 1 din discuţie în condiţiile în care ministrul culturii nu era prezent la audiere. În urma votului deputaţii au hotărât, cu o singură abţinere, amânarea audierii celor doi invitaţi.

Muzeul "Grigore Antipa" din Bucureşti a primit, pe 20 iunie, din partea autorităţii finanţatoare, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, solicitarea de a răspunde unei adrese venite de la Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătraţi din parcul instituţiei în vederea realizării unei alte construcţii.

Conducerea muzeului a înaintat, luni, un răspuns către Ministerul Culturii, prin care îşi manifestă opoziţia faţă de ideea înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei.

Luis Popa a declarat că, vineri, când a primit solicitarea de la Ministerul Culturii, i s-a comunicat şi faptul că Institutul pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel" a solicitat Guvernului să îi cedeze această parte din parcul Muzeului Antipa în vederea construirii Muzeului Holocaustului din România.

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că terenul pe care se află Muzeul Antipa din Bucureşti este proprietatea statului, dat în folosinţă gratuită instituţiei, dar "folosinţa poate fi retrasă şi atribuită alteia".

Sursă foto 100delocuri.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.