Joi, 05 Septembrie 2019 13:33

Stagiune săracă în premiere, la 70 de ani de la înființarea Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești. Cum va compensa echipa instituției lipsa banilor pentru spectacole noi

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești ne-a obișnuit, de ani buni, ca la fiecare început de stagiune să anunțe un lung șir de spectacole noi, puse în scenă de cele trei secții ale instituției. Din păcate, la împlinirea a 70 de ani de la înființarea Teatrului, structura bugetului i-a obligat pe artiștii din Ploiești să regândească strategia. Așa că și-au pus imaginația la încercare și au gândit noi proiecte, prin care să vină cât mai aproape de iubitorii de cultură. Cât despre spectacole, din fericire, în agenda teatrului există, la acest moment, o mulțime de producții de excepție și foarte apreciate de public, care se joacă și la doi ani de la premieră cu sala plină și bilete vândute pe liste de așteptare.

Chiar dacă, până la finalul anului, niciun titlu nou nu va fi apărea în programului teatrului ploieștean, instituția se poate mândri, la această oră, cu faptul că, la toate spectacolele sale - indiferent că vorbim despre secția pentru Copii și Tineret, Dramă sau Revistă -, toate biletele sunt epuizate cu cel puțin câteva zile înaintea reprezentației în sine. Iar recordul absolut este deținut de "Zaraza", producția fenomen de la Revistă, care în ianuarie va împlini doi ani de la momentul premierei și pentru care, și astăzi, există liste de așteptare pentru cumpărarea biletelor la spectacolele de peste câteva săptămâni.

Noi recorduri anunță să stabilească și "Ziua Recunoștinței" și "Piatra din casă", două dintre cele mai noi producții de la Revistă și Dramă, pe care publicul este nerăbdător să le vadă deoarece au avut doar câteva reprezentații în stagiunea trecută.

"În toamna aceasta nu avem nicio producție nouă, ne vom concentra pe cele existente, dar lucrăm la numeroase proiecte, unele începute și pe care ne dorim să le continuăm, iar altele pentru care ducem discuții în prezent și pentru care căutăm parteneri cu ajutorul cărora să le punem în aplicare", a spus Mihalea Rus, directorul Teatrului "Toma Caragiu", la deschiderea celei de-a 70-a stagiuni a instituției ploieștene. Dar echipa este cu atât mai motivată ca prin creativitate și implicare să compensee la alte capitole. Mihaela Rus a anunțat continuarea seriei "Conferințele de la Teatru" care, până la finalul anului, îl va aduce la Ploiești, pentru un astfel de eveniment și o lansare de carte, printre alții, pe Mircea Dinescu. Și evenimentele estivale, derulate pe cât posibil în aer liber, vor continua să se regăsească în agenda instituției, la fel ca și o serie întreagă de parteneriate cu puternic impact social, dintre care amintim un proiect care se va derula cu Centrul de Transfuzii și altul care își propune să aducă, în sala de spectacole, copiii de la centrele de plasament din tot județul. "Pentru noi și generațiile următoare este foarte important ca teatrul să se întâmple în teatru, nu în diverse săli și cantine...", a explicat Mihaela Rus cum a ajuns să creioneze acest proiect.

Începutul anului 2020 ar putea aduce primele producții noi din această stagiune, una dintre ele fiind, potrivit secției Dramă, "A 12-a noapte", de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Dabija. Teatrul ploieștean a inițiat discuții și cu un alt regizor de excepție al generației actuale, Radu Afrim, cel care a impresionat deja publicul ploieștean cu producții precum "Menajeria de sticlă" și "Punctul orb".

Tot în cadrul unui nou proiect al Teatrului "Toma Caragiu", "Tineri regizori la Ploiești", pe scena din municipiu s-ar putea juca, în câteva luni, producții noi regizate de Mădălin Hâncu și Cristian Banu.

De asemenea, la Ploiești vor continua să vină echipe ale teatrelor din țară, cu spectacole de excepție prin valoarea pieselor, a regizorilor și actorilor pe care-i veți regăsi pe afiș. Amintim, deocamdată, doar "Baby Blues", programat  pe 15 septembrie, o reprezentație despre poveștile, experiențele și trăirile unor femei devenite mame, la care intrarea va fi liberă, pe baza tichetelor ridicate de la agenția de bilete. "Numitorul comun" și "Cum se face" sunt alte două spectacole care vor fi aduse la Ploiești, pentru iubitorii artei dramatice.

În această stagiune, prețul biletelor va rămâne neschimbate pentru reprezentațiile de la Teatrul pentru Copii și Tineret "Imaginario" (10 lei/ copil, 15 lei/adult), dar va fi ușor majorat la secțiile Dramă și Revistă (30 lei - preț întreg, 20 lei - preț redus).

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.