Miercuri, 11 Septembrie 2013 13:59

Cât de mult ar putea creşte EURO până la sfârşitul anului

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Există premise puternice ca leul să se deprecieze față de moneda unică europeană și de dolarul american până la sfârșitul anului, arată o analiză a XTB Group.

 Conform analizei, cursul de schimb euro/leu s-ar putea situa în jurul pragului de 4,54 lei/euro la finalul anului, în timp ce dolar/leu ar putea ajunge la 3,55 lei/dolar în aceeași perioadă, potrivit DailyBusiness.ro.

Deși inflația se află pe un traseu descendent în România, iar ultimele estimări susțin o creștere economică de 2% pentru anul acesta, în următoarea perioadă leul ar putea cunoaște o tendința mai largă de depreciere, cu mici episoade optimiste.

"Scăderea prețului producției industriale, înregistrată în ultimele luni, sugerează că inflația își va continuă trendul descendent. Astfel, Banca Națională are loc să continue în lunile următoare (până la finalul anului) ciclul de relaxare a politicii monetare. Aceste scăderi ale dobânzii ar susține economia reală și, în condițiile performanței bune din agricultură, PIB-ul ar putea avansa cu 2%”, a explicat Claudiu Cazacu, analist șef XTB România. 

Un alt aspect care susține ipoteza deprecierii leului în perioada următoare este evoluția dolarului american. Astfel, diminuarea sprijinului monetar al Rezervei Federale va orienta investitorii spre prudență, punând presiune pe leu și pe celelalte monede central și est europene.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.