Marți, 08 Octombrie 2013 15:23

Volumul lucrărilor de construcții, în scădere în primele opt luni din 2013

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Volumul lucrărilor de construcții a scăzut, în primele opt luni, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,6%, respectiv cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2012, a anunțat, marți, Institutul Național de Statistică, conform Agerpres.

În perioada 1 ianuarie — 31 august 2013, comparativ cu același interval din 2012, volumul lucrărilor de construcții, serie brută, a scăzut cu 0,6%. Pe elemente de structură, la lucrările de construcții noi s-a înregistrat o scădere cu 10,3%. Creșteri au fost la lucrările de reparații capitale (cu 29,3%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (cu 16,5%).

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la construcțiile inginerești cu 2,1% și la clădirile nerezidențiale cu 1,8%. Clădirile rezidențiale au crescut cu 13,1%.

Tot în primele opt luni din 2013, volumul lucrărilor de construcții, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a scăzut cu 2,8%, față de aceeași perioadă a anului trecut, scădere evidențiată prin lucrările de construcții noi (cu 11,1%). Lucrările de reparații capitale și lucrările de întreținere și reparații curente au crescut cu 32,5%, respectiv cu 12,3%.

Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat scăderi la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 5,6%, respectiv cu 0,4%. Clădirile rezidențiale au crescut cu 11,8%.

În august 2013, raportat la luna precedentă, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 1,4%, iar ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a scăzut cu 1%.

Ca serie brută, creșterile au fost înregistrate la lucrările de întreținere și reparații curente, cu 2,7%, la lucrările de construcții noi, cu 1,2%, și la lucrările de reparații capitale, cu 0,1%.

Pe obiecte de construcții, a avut loc o creștere la construcțiile inginerești cu 12,6%. Clădirile nerezidențiale și clădirile rezidențiale au scăzut cu 18,2%, respectiv cu 13,3%.

Volumul lucrărilor de construcții, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna august 2013, comparativ cu luna iulie 2013, a înregistrat o scădere cu 1%.

Pe elemente de structură, s-au înregistrat scăderi astfel: la lucrările de reparații capitale cu 6%, la lucrările de întreținere și reparații curente cu 3,2% și la lucrările de construcții noi cu 1,8%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădirile nerezidențiale și la clădirile rezidențiale cu 12,7%, respectiv cu 0,6%. Construcțiile inginerești au crescut cu 4,3%.

Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 7,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,6%.

Ca serie brută, creșterea a fost reflectată la lucrările de întreținere și reparații curente și la lucrările de reparații capitale, cu 32,5%, respectiv cu 25,6%. Lucrările de construcții noi au scăzut cu 2,3%.

Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la clădirile rezidențiale, cu 47,9%, și la construcțiile inginerești, cu 9%. Clădirile nerezidențiale au scăzut cu 8,9%.

Ca serie ajustată, în luna august 2013, comparativ cu luna august 2012, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 5,6%. Pe elemente de structură, au avut loc creșteri la lucrările de reparații capitale și la lucrările de întreținere și reparații curente, cu 31,2%, respectiv cu 25,9%.

Lucrările de construcții noi au scăzut cu 1,2%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor a crescut la clădirile rezidențiale și la construcțiile inginerești cu 52,7%, respectiv cu 6,7%. Clădirile nerezidențiale au scăzut cu 5,1%.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.