Luni, 18 Februarie 2013 00:45

Pregătire pentrui tinerii antreprenori

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Junior Chamber International (JCI), una dintre cele mai extinse organizaţii nonguvernamentale la nivel global, a organizat sâmbătă, la Ploieşti, un seminar dedicat tinerilor antreprenori. Organizaţia, care se adresează persoanelor active în comunităţile locale, cu vârste între 18 şi 40 de ani, a adus în faţa tinerilor o serie de exemple de succes.

În România, Junior Chamber International a luat fiinţă în 2003, iar în prezent numără 10 filiale locale şi mai multe grupuri de iniţiativă în curs de afiliere, printre acestea aflându-se şi Ploieştiului. Pe lângă activităţile de dezvoltare personală, training şi networking, JCI a propus, în ultimii ani, şi o serie de programe de implicare a tinerilor în comunitate şi în luarea deciziilor. La Ploieşti, pe lângă proiectul Leadership Day, JCI mai pregăteşte şi organizarea unui târg de joburi pentru tineri, în viitorul apropiat.

Alex Călinoiu

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.