Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Unii dintre dascălii care au particpat la ședințele de repartizare din acest an reclamă că s-au trezit trimiși să ocupe posturi care nu există sau care, în fapt, au o altă structură decât cea anunțată de inspectorate, din aplicația informatică dedicată. Situația a fost dedicată pe o rețea de socializare, într-un grup dedicat dascălilor care au susținut, anul acesta, examene în sistemul de învățământ, de administratorul forumului, Adrian Pintilie. Profesor de Geografie în Brașov, acesta atrage atenția, într-o postare publicată ieri, asupra faptului că aplicația dedicată titularizării realizată de Ministerul Educației indică posturi pentru care profesorii iau de la inspectorate…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Scrisoarea unui cadru didactic, despre parcursul unui dascăl aflat la început de carieră, a fost distribuită masiv în mediul on-line în ultimele două zile. Textul creionează drumul profesorului, de la momentul repartizării pe un așa-zis post până la experiența din școală, contactul cu elevii și colegii de cancelarie, trecând prin păienjenișul de piedici și interese de care se poate lovi la contactul cu oamenii "vechi" din "sistem". Redăm mai jos integral scrisoarea care a stârnit un val de reacții în mediul on-line, mulți regăsindu-se în povestea celei care își începe cariera, ca profesor de Lb. engleză, în sistemul românesc de…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Un proiect inedit și în egală măsură ambițios ia naștere la Școala "Grigore Moisil" din Ploiești. "Țara Plăntăcioșilor" este realizat cu sprijinul Institutului de Cercetare în Permacultură din România, în cadrul Programului de finanțare "Creștem Grădinescu". Echipa școlii și-a propus să realizeze o clasă în aer liber, seră, grădină cu legume, flori și plante aromatice, totul pentru ca elevii să se apropie de natură, să învețe să o îngrijească și să se bucure de beneficiile oferite de acestea, în spații care vor putea fi utilizate, în egală măsură, și pentru relaxare sau joc. Copiii au cules primele roade luna trecută…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ca în fiecare an, Executivul îi va premia pe absolvenții au care au avut media 10 la Evaluarea Națională și sesiunea de vară a Bacalaureatului. Aceștia vor primi câte 1.000, respectiv 3.000 de lei. "Guvernul României acordă şi în acest an stimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale. Susținem tinerii capabili de performanțe școlare și vom acorda stimulente financiare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de…
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Ministrul Educației a semnat ordinul prin care Curriculumul pentru educaţia timpurie, care se referă la copiii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani. Reperele incluse în acest document indică exact conținuturile pe care trebui să le învețe aceștia, deprinderile pe care ar trebui să le aibă la finalul fiecărei etape, dar și activitățile specifice vârstei și durata maximă a acestora. De asemenea, ordinul include modelul fișelor pentru aprecierea progresului individual al copilului, înainte de intrarea în învățământul preșcolar. "Acest nou curriculum imprimă o viziune actualizată și îmbunătățită asupra educației timpurii, reflectată în Planul de învățământ pentru educație timpurie, Programa…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova recrutează candidaţi pentru concursul de admitere – sesiunea ianuarie 2020, la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care în sesiunea 2020 va scoate la concurs 300 de locuri, din care 262 de locuri (2 locuri pentru rromi) de Subofiţer de pompieri şi protecţie civilă pentru I.G.S.U. Pentru toate locurile scoase la concurs vor putea candida, în premieră, nu doar bărbați, ci și femei, au subliniat reprezentanții ISU. Cererile-tip de înscriere pot fi depuse de către candidaţi la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino”…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Școala ar trebui să înceapă, în fiecare an, în a treia săptămână din luna septembrie, arată un proiect de lege depus luni la Parlament de senatorul Liviu Pop. Potrivit HotNews, prin acest proiect ar trebui modificată Legea Educației Naționale nr. 1/2011, mai precis articolul 63 în care se introduce propoziția: ”cursurile anului școlar încep în a 3-a săptămână a lunii septembrie, în ziua de luni”. ”Odată stabilită începerea şcolii prin introducerea acestui articol în Legea Educaţiei Naţionale, se va evita schimbarea datei de începere a şcolii prin diferite ordine de ministru, în funcţie de ministrul care ocupă portofoliul de la…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind organizarea și desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 prevede ca absolvenții de gimnaziu să poată participa la admiterea la liceu numai dacă au obținut peste media 5.00 la Evaluarea Națională. Documentul, prezentat de edupedu.ro, a fost discutat, luni, și în Comisia de Dialog Social. Potrivit sursei citate, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret (FSE Spiru Haret) și Federația Asociațiilor de Părinți au votat “pentru“, în timp ce Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au votat “împotrivă“. Hotărârea…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Emoții uriașe, de miercuri dimineață, pentru peste 43.500 de candidaţi care s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului național de Bacalaureat 2019. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidați provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare, a anunțat Ministerul Educației. Cei mai mulți dintre ei au trecut, cel puțin o dată, prin experiența Bacalaureatului, dar nu au reușit să promoveze examenul. Mai puțini sunt cei care nu s-au mai înscris niciodată pentru susținerea examenului, pentru că nu au…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a cerut, luni, prefecţilor o situaţie cu toate unităţile de învăţământ care nu deţin avize de la Direcţiile de sănătate publică şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agepres. "Până la finele zilei, doresc o situaţie cu fiecare UAT în parte, cu fiecare subunitate de învăţământ care nu are aviz DSP, cu cauza pentru care nu are acest aviz, cu măsuri care se pot lua, pentru a putea să avizăm din punct de vedere al sănătăţii publice aceste unităţi de învăţământ. Acolo unde nu avem apă potabilă, vreau să ştiu, pe lângă…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
După ce s-au remarcat, an de an, pentru rezultatele la Bacalaureat, absolvenţii de la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza reuşesc o nouă performanţă, mulţi dintre ei deschizând listele de admitere la academiile militare şi facultăţi. De-a lungul anilor, Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza s-a remarcat prin rezultatele elevilor și absolvenților săi, la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale, dar și la Bacalaureat. Nu de puține ori, liceul s-a numărat printre puținele unități de învățământ din țară cu prezență și promovabilitate de 100% la acest examen. Iar 2019 nu a fost o excepție. Toți cei 111 candidați înscriși…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul Educației, reprezentanții părinților și ai elevilor, dar și sindicatele din Educație au convenit miercuri ca, de anul viitor, elevii care obțin sub 5 la evaluarea națională de la clasa a VIII-a să meargă la școala profesională. Potrivit HotNews, propunerea a fost discutată în cadrul Consiliului Economic și Social, care a avut loc la sediul ministerului. ”Părinții au fost de acord cu această propunere, la fel ca toată lumea de altfel. Dar ar fi fost ideal ca această măsură să fie luată pentru elevii care intră în clasa a V-a din anul școlar 2019-2020, astfel încât să fie și ei…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a decis ca structura noului an școlar să nu sufere schimbări, iar cursurile să înceapă pe 9septembrie, așa cum este prevăzut în calendarul aprobat de mai multe luni. "În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social", au…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Proiectul internațional "Educație interculturală - Respect pentru cultura și tradițiile popoarelor", inițiat de C. N. "I. L. Caragiale" Ploiești, continuă și pe durata vacanței. Chiar zilele acestea, una dintre cele mai importante acțiuni incluse în calendarul evenimentelor pe 2019 este în derulare, în Ucraina. Luni, pe 5 august, n cadrul Şcolii Medii Boian, raionul Noua Suliţă, a avut loc deschiderea Taberei internaţionale a prieteniei, desfășurată în baza parteneriatelor dintre instituțiile școlare din regiunea Cernăuți și județul Prahova, respectiv, a acordurilor de cooperare încheiate între Departamentul de Învățământ și Știință al Administrației Regionale de Stat Cernăuți (Ucraina) și Inspectoratul Școlar Județean…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis, miercuri, Guvernului, o solicitare prin care cere ca angajările în sistemul de educație să nu fie blocate, conform măsurii care reiese din proiectul rectificării bugetare, publicat ieri de Ministerul de Finanțe. "Din cele peste peste 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unități cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educației Naționale cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal și de la plata dobânzilor, în condițiile în care prevederile legii salarizării nu se aplică…
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Deși participanții la ședința Comisiei de Dialog Social care a avut loc ieri, la Ministerul Educației, s-au declarat cu toții împotriva amânării cu o săptămână a începeri cursurilor în anul școlar 2019 - 2020, reprezentanții MEN au comunicat, marți, că o decizie în acest sens nu a fost luată deocamdată. Prin urmare, există în continuare posibilitatea ca școala să înceapă abia pe 16 septembrie, așa cum a sugerat săptămâna trecută premierul Viorica Dăncilă, care a invocat, la acel moment, că patronatele din turism se pierd că startul de pe 9 septembrie le-ar putea cauza pierderi, răpind probabil din clienți de…
Pagina 5 din 210