Joi, 24 Octombrie 2013 16:12

Guvernul nu promite că dă 6% din PIB pentru educaţie. Studenţii ameninţă cu proteste

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Guvernul nu poate promite că în bugetul pe 2014 vor fi prevăzuţi 6% din PIB pentru Educaţie, dar sumele vor fi mai mari faţă de acest an, le-a spus ministrul Finanţelor studenţilor de la Universitatea de Vest Timişoara, cu care s-a întâlnit joi. În replică, tinerii au anunţat că încep protestele.  

Potrivit Mediafax, în cadrul întâlnirii, la care au mai participat, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, dar şi oameni afaceri din Timiş şi Arad, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest, Vlad Cherecheş, l-a întrebat pe ministrul Economiei dacă în bugetul pe anul 2014 vor fi prevăzuţi 6 la sută din PIB pentru Educaţie. „Sumele pentru Educaţie în 2014 vor fi mai mari decât în 2013, dar nu putem promite că vor atinge şase la sută din PIB”, a afirmat Daniel Chiţoiu.

În replică, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara a anunţat că studenţii nu sunt mulţumiţi de acest răspuns şi că vor declanşa proteste în toate centrele universitare din ţară. Potrivit acestuia, în 13 noiembrie, în toată ţara vor avea loc mitinguri de protest pentru a determina Guvernul să aloce 6% din PIB, în 2014, pentru Educaţie. Până atunci, şi profesorii protestează, bugetul Educaţiei pentru anul viitor fiind una dintre principalele revenidcări.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.