Marți, 02 Aprilie 2019 10:24

Reacția sindicaliștilor, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea privind învățământul obligatoriu de 15 clase

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis un punct de vedere în care își arată susținerea pentru extinderea învățământului obligatoriu la 15 clase, așa cum prevede legea promulgată, luni, de președintele Klaus Iohannis.

Citiți și:  Grădinița devine obligatorie

Sindicaliștii arată, însă, că noile prevederi vin la pachet cu o serie de probleme ce trebuie soluționate rapid, astfel încât reglementările să poate fi aplicate.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susține ca învăţământul general obligatoriu să fie extins treptat la 15 clase, până în anul 2030, așa cum prevede actul normativ, promulgat de Preşedintele Klaus Werner Iohannis și prin care se modifică Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.  Aceste modificări, însă, impun autorităților elaborarea unei strategii cu aplicare imediată, prin care să fie rezolvate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ.  În primul rând, trebuie găsite soluții pentru o problemă care trenează de ani de zile: deficitul locurilor la grădiniță. Numai în București există un deficit de 7.000 de locuri. În plus, numărul cadrelor didactice din învățământul preșcolar este insuficient. Sunt multe situații în care educatoarele sunt nevoite să lucreze cu grupe de preșcolari supradimensionate.  Totodată, trebuie spus că integrarea copiilor în sistemul de educație nu poate fi făcută, dacă nu le punem acestora la dispoziție dotările necesare, precum și cadre didactice bine pregătite", au transmis reprezentanții FSLI. 

“Este foarte bine că a fost luată această decizie de extindere a învățământului obligatoriu. Dar trebuie să înțelegem, măcar acum, de ce este importantă creșterea finanțării sistemului de educație din România. Nu e suficient că aduci niște copii în grădinițe, școli sau licee, pe care îi așezi în bănci și îi ții ocupați. Educația trebuie să dezvolte, iar acest lucru înseamnă locuri suficiente, pentru un acces egal al tuturor copiilor în grădinițe și școli; unități de învățământ dotate cu materiale didactice care să ofere o nouă perspectivă a stilului de predare și de învățare – unul modern, nu unul tern care obosește elevii; readaptarea programelor școlare la cerințele de pe piața muncii, pentru a avea tineri absolvenți cu șanse reale de angajare și funcționali din punct de vedere profesional. Și, da, trebuie spus, pentru toate acestea avem nevoie de strategi buni în educație și de bani pentru investiții. Altfel, nu facem decât să îngrămădim niște copii sau tineri în săli de clase”, a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu. 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.