Miercuri, 22 Mai 2019 21:55

Părinții copiilor de la grădinița "Rază de Soare" din Ploiești se revoltă. Ce nereguli reclamă aceștia

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avalanșă se reclamații din partea unor părinți care au copiii înscriși la grădinița "Rază de Soare" din Ploiești. Principalele sesizări vizează sumele colectate sub diverse pretexte, la nivelul unității de învățământ, iar altele se referă la incidente care au avut loc acolo.

Un alt părinte s-a plâns jurnaliștilor de la ziarulincomod.ro de faptul că sunt cerute diverse sume de bani lunar, pe lângă taxa de grădiniță, bani pentru un necesar în care intră apa și hârtia igienică și alte sume de bani pentru achiziționarea de mobilier. Acesta mai spune, potrivit sursei citate, că deși a plătit pentru mobilier, piesele nu au fost achiziționate, iar apa și hârtia igienică ar trebui să intre în taxa de grădiniță.

O altă persoană care își duce copilul la această grădiniță și care nu își permite să plătească mereu sumele solicitate pe lângă taxă spune că se face o listă cu copiii ai căror părinți nu au achitat sumele și este afișată la vedere pentru a-i face de rușine și a-i forța pe oameni să achite aceste contribuții.

Mai mulți părinți care au copiii la această grădiniță spun că deși au taxa plătită, dacă întârzie nu mai pot intra pentru că se încuie ușa grădiniței și consideră că prin această metodă se îngrădește dreptul la învățământ, mai scriu jurnaliștii de la ziarul Incomod.

Cea mai recentp sesizare se referă la un incident care s-ar fi petrecut chiar astăzi. O fetiță de trei ani a ajuns acasă cu Slime (o plastilină tip gel - n.r.) în păr, iar părinții se tem că vor fi nevoiți să o tundă, pentru că nu au reușit să îndepărteze substanța.

“O să verific această situație și dacă se confirmă cele menționate se vor lua măsurile care se impun” a declarat viceprimarul Cristian Ganea, pentru ziarulincomod.ro.

Pornind de la aceste reclamații, jurnaliștii site-ului amintit au cerut un punct de vedere și conducerii grădiniței, care nu a avut, însă, nicio reacție până la acest moment.

Sursa: ziarulincomod.ro

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.