Duminică, 26 Mai 2019 16:14

TINERII DEZBAT - Echipa C. N. "I. L. Caragiale" din Ploiești s-a calificat la etapa națională a olimpiadei, secțiunea "Avansați"

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei elevi de la Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești vor reprezenta județul la secțiunea "Avansați" a etapei naționale din cadrul olimpiadei "Tinerii dezbat", datorită calificării obținute prin cel mai bun rezultat la nivel de județ. Matei Marussi, Sebastian Dodiță și Igor Hodinic sunt cei care se vor lupta, în argumente, cu cele mai bune echipe de dezbateri din țară.

Faza națională va avea loc între 8 și 13 iulie, la Piatra Neamț.

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică "Tinerii dezbat" are ca scop cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul tinerilor și conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice, prin înțelegerea informată a realităților sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată și exersarea atitudinii tolerante și deschise față de diferențele sociale, etnice, economice etc, care pot constitui bariere de comunicare.

Olimpiada promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală și contribuie la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor de gândire critică și de comunicare rațională în spațiul public, precum și la formarea și dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generații pentru participarea activă la viața socială.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.