Miercuri, 29 Mai 2019 15:01

Lucrări în 82 de unităţi de învăţământ din Ploieşti. Vezi lista intervenţiilor programate pentru această vară!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După nişte ani în care listele cu lucrările în şcoli, grădiniţe şi licee erau aprobate undeva pe la mijlocul verii, pierzându-se astfel o bună parte din perioada propice intervenţiilor din vacanţa mare, autorităţile ploieştene s-au mişcat mai repede în acest an şi urmează să discute joi lista de priorităţi. Acest document, propus de Direcţia Tehnic-Investiţii din Primărie, cuprinde 82 de unităţi de învăţământ din Ploieşti. În multe dintre ele e nevoie de modificări pentru a se alinia la cerinţele privind securitatea la incendiu, însă administraţia locală recunoaşte că nu are banii necesari.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Ploieşti figurează un proiect de hotărâre pentru aprobarea lucrărilor de reparaţii curente care se vor derula în acest an, concentrate, evident, în perioada vacanţei de vară, pentru a nu afecta derularea cursurilor. Pe listă figurează 35 de grădiniţe, 6 creşe, 25 de şcoli şi 16 licee.

Lucrările variază de la o unitate la alta, de la reparaţii la hidroizolaţii şi instalaţiile electrice sau termice şi până la lucrări la garduri, terenuri de sport şi grupuri sanitare şi igienizări în sălile de clasă. La fel ca vara trecută, lista cuprinde multe lucrări pentru îndepărtarea lambriurilor din lemn, comandate de Primăria Ploieşti la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a considerat că lambriurile de pe pereţii sălilor de clasă ori holurilor reprezintă un factor de risc în cazul unor eventuale incendii.

CITIŢI ŞI:

VIDEO | Primăria Ploieşti va avea în 2019 un "buget al falimentului". Vezi cât va cheltui administraţia locală pentru curăţenie sau asfaltări!

Primăria Ploieşti solicită un credit de 68,6 milioane de lei. Vezi ce investiţii vrea să finanţeze!

În privinţa finanţării pentru aceste lucrări, ţinând cont de bugetul "subţire" pe 2019, nu e clar câte intervenţii vor putea fi derulate. Într-o propunere pentru contractarea unui credit bancar, care figurează tot pe ordinea de zi a şedinţei de joi, Adrian Dobre a solicitat ca o parte din bani care ar putea să vină din eventualul împrumut să fie direcţionată pentru lucrările necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru unităţile de învăţământ.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.