Vineri, 05 Iulie 2019 13:18

BAC 2019 | Peste 60.000 de semnături pentru schimbarea baremului la Matematică - profil Tehnologic

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În mediul on-line circulă o petiție care a strâns, până astăzi, peste 62.000 de semnături. Prin aceasta se cere Ministerul Educației să modifice baremul pentru M2, proba la Matematică pentru pofilul Tehnologic. Mai exact, solicitarea este să se acorde 20 de puncte din oficiu, pe motiv că subiectele au fost prea grele pentru profilul respectiv.

Petiția "20 de puncte din oficiu la Bac M2" a fost publicată aici.

Un mesaj pe acest subiect, adresat ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, a fost publicat de un părinte și pe pagina de Facebook a MEN:

"Stimată Doamnă Andronescu, Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce înseamnă: morfisme, monoid, grup comutativ abelian, etc. Sunt definiţii din culegerea pentru BAC, clasa a XII-a, profil tehnologic. Un părinte care are un copil fără abilităţi deosebite la matematică, fizică şi chimie, îl îndrumă să se înscrie la un liceu tehnologic. Aşa am făcut şi noi în urmă cu 4 ani, fără să ne imaginăm că acesta va face la nivel avansat matematică, fizică, chimie. Citez din materia clasei a XII-a, profil tehnologic: Legi de compoziţie, Mulţimea claselor de resturi modulo n, Morfisme.... Şi parcă nu sunt de ajuns aceste denumiri SF, la examenul de BAC, un subiect a inclus materia de la mate - info.

Copii aceştia au lansat o petiţie. Vă rugăm să nu-i ignoraţi. Mulţumim!

P.S. 1 Poate aceşti copii vor deveni medici veterinari, asistenţi, bucătari, şefi de hotel sau pur şi simplu tehnicieni. În nici un caz nu vor deveni cercetători în domeniul matematicii sau informaticieni. Dacă aveau abilităţi în aceste domenii încă din clasa a IX-a urmau licee de specialitate.

P.S.2 Am terminat liceul Sfântul Sava din Bucureşti cu nota 10 la BAC, la matematică. Media mea generală la BAC a fost 9,33. Am făcut matematica cu regretatul Matrosenco şi cu d-na Secuiu. În facultate am avut numai medii de 9 şi 10 la matematică avansată. Cu chimia am scârţiit întotdeauna. Cu toate acestea, când deschid manualele de matematică şi culegerile fiului meu prima reacţie e de respingere. Teoretic, pentru mine care am făcut o facultate tehnică exerciţiile sunt relativ uşoare, cu condiţia omiterii teoriei. Nivelul e mult prea avansat pentru cei de liceu şi e de-a dreptul imposibil pentru cei cărora matematica nu le-a plăcut niciodată.

P.S.3 Faptul că începând din acest an copiii absolvenţi ai clasei a VIII-a, cu medii sub 5, sunt repartizaţi la şcoli profesionale pare OK. Ca să fie intradevar în regulă singură condiţie ar fi să se revizuiască materia. Să se plece de la premiza că cei care au medii sub 7 la examenul de evaluare naţională (capacitate) nu au abilităţi deosebite la matematică".

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.