Vineri, 12 Iulie 2019 12:15

O clasă de liceu din Prahova, în top 50 specializări la nivel național. Ce prahoveni au fost admiși la școlile de elită din țară

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești a intrat, și anul acesta, cu clasa Matematică-informatică lb. engleză, în top 50 al specializărilor la nivel național. Cei 28 de elevi ai săi vor învăța, așadar, în una dintre cele mai bune clase din țară, pe locul 46 în clasamentul publicat de MEN, întrucât toți au avut medii de admitere peste 9,50.

Citiți și: ADMITERE 2019 | Ce licee au ales absolvenții de 10 din județul Prahova

Nu sunt singurii prahoveni care vor învăța în clase incluse în acest top național, deschis de specializarea Științe ale naturii, de la Colegiul Național "Frații Buzești" din Craiova, unde se regăsesc numai absolvenți cu medii peste 9,90.

18 tineri din Prahova vor face liceul în Capitală. Lista este deschisă de media 9,81 a unui absolvent de la Școala "B. P. Hasdeu" din Câmpina, admis la Matematică-informatică, la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" (locul 28 la nivel național, cu 224 de elevi admiși la această specializare cu cel puțin 9,59).

O colegă de-a sa, de la Școala "B. P. Hasdeu" din Câmpina, a fost admisă, cu media 9,29, la aceeași specializare a Liceului "Nicolae Iorga" din București.

16 absolvenți prahoveni, cei mai mulți din localitățile de pe Valea Prahovei, au ales să studieze la Brașov. Cea mai mare medie din Prahova a fost repartizată în acest județ este 9,85, a unei tinere de la Școala Gimnazială "Principesa Maria" din Sinaia, care va face liceul la Colegul Național "Andrei Șaguna", clasa de Matematică-informatică.

Prahova trimite un absolvent și la malul mării. Un candidat care a urmat gimnaziul la Școala Centrală din Câmpina a fost admis la specializarea Economic de la Liceul tehnologic de Electrotehnică și electrocomunicații din Constanța.

În schimb, niciun prahovean nu a ales să învețe la licee din Dâmbovița, județul care a  trimis la noi, în schimb, aproape 70 de absolvenți de gimnaziu.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.