Duminică, 08 Septembrie 2019 11:11

Ministrul interimar al Educației susține că numărul școlilor cu toaleta în curte a scăzut în doi ani de la 2.300 la 300

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că numărul şcolilor care au toaleta în curte a scăzut de la peste 2.300 în 2017 la circa 300 în acest an. 

"Avem nişte cifre îmbucurătoare şi o evoluţie pozitivă a ceea ce înseamnă infrastructura din învăţământul din România. Adică vechea problemă care s-a discutat, a fost dezbătută, am fost criticaţi pe nedrept - pentru că toate şcolile se află în proprietatea UAT-rilor - cu toaleta în curte, din aproximativ 2.300 de şcoli aflate la nivel naţional, în momentul de faţă mai sunt, undeva, în jur de 300. Deci, cele peste 2.300 erau în anul 2017, iar în 2019, odată cu începerea anului şcolar, mai avem circa 300", a precizat, într-o conferinţă de presă, Daniel Breaz, potrivit Agerpres

Acesta a susţinut că din totalul de circa 18.000 de unităţi şcolare - circa 6.000 cu personalitate juridică, iar restul arondate acestor şcoli - şi aproximativ 28.000 de clădiri au mai rămas 4.000 de clădiri care nu au în momentul de faţă autorizaţie de la ISU.

Daniel Breaz a explicat, de asemenea, că sunt şcoli care nu au primit avizul sanitar de funcţionare pentru că în localitatea respectivă nu există reţea de canalizare şi "nu ai cum să racordezi şcoala la o reţea de apă potabilă". Ministrul a precizat că în aceste unităţi vor exista "puncte mobile de apă". 

Credit foto MEDIAFAX.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.