Joi, 12 Septembrie 2019 10:25

Centrul de Excelență Prahova a început înscrierile pentru anul școlar 2019 - 2020

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Centrul Județean de Excelență Prahova pregătește reluarea cursurilor, iar în această perioadă se derulează prima etapă a înscrierilor, dedicată celor care au participat la pregătirea din cadrul CJE și în anul școlar trecut și care au obținut punctaj mare la evaluarea finală.

Aceștia sunt primiți la cursuri, în noul an școlar, fără a mai susține testarea, doar în baza depunerii unei cereri în acest sens, până cel târziu vineri, 14 septembrie.

Etapa a doua, care se încheie pe 20 septembrie, este alocată, de asemenea, elevilor care vor fi admiși fără testare, în baza rezultatelor obținute în anul școlar care tocmai s-a încheiat. Lista celor primiți în Centru va fi afișată pe 23 septembrie.  "Cererea va fi însoţită de copii ale diplomelor obţinute, vizate «conform cu originalul» de către conducerea şcolii de proveniență. Acestea se depun în format letric la secretariatul CJEPH. Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective. Elevii aflați la debutul ciclului gimnazial sau liceal (claselor a V-a, a IX-a sau in primul an de studiu al disciplinei respective) nu pot fi admiși fără testare. Conform metodologiei de funcționare a Centrelor de Excelență, aceștia vor fi selectați pe baza unui test cognitiv și a unui test psihologic, adică în etapa destinată testării inițiale", au atras atenția reprezentanții CJE Prahova, menționând și că elevii care nu vor fi admiși în această etapă vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

Locurile rămase libere și după admiterea celor din categoria amintită vor fi scoase la concurs în etapa a treia a înscrierilor.  Lista va fi publicată între 23 și 25 septembrie, iar intervalul 25 septembrie – 4 octombrie 2019 este rezervat înscrierii pentru admitere prin testare. Reprezentanții CJE au precizat că vor anunța, ulterior, detaliile despre modalitatea de înscriere. Pe 7 octombrie 2019 va fi publicată lista elevilor care au solicitat admitere prin testare și repartizarea pe centre de examen și tot atunci va fi anunțată data examenului.

Fiecare elev se va putea înscrie pentru testare la o singură disciplină, întrucât examinarea pentru toate disciplinele se va derula în același timp.

Centrul Județean de Excelență Prahova organizează pregătire de performanță, printre altele, la Limba română, Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Limba engleză, Limba franceză, Logică, Istorie, Geografie, Economie, Biologie și Astronomie.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.