Sâmbătă, 08 Iunie 2019 11:13

VIDEO - Acțiune rutieră de amploare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în mai multe localități din Prahova

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în intervalul 21.00 - 01.00, alături de colegi din cadrul mai multor structuri ale IJP Prahova, o acțiune de amploare pe raza mai multor localități din județ, obiectivul fiind prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră.

Acțiunea s-a derulat la Valea Călugărească, Albești-Paleologu, Ciorani, Mizil, Urlați, Apostolache, Iordăcheanu, Gura Vadului, Ceptura, Fântânele, Sălciile, Baba-Ana și Tomșani.

"S-a urmărit cu precădere depistarea și sancționarea celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool, abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști, celor care nu respectă regulile  privind prioritatea de trecere, cât și descurajarea celor predispuși la comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice", au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Sursa citată menționează că polițiștii au  controlat peste 460 de autovehicule, au efectuat 328 de testări cu aparatul etilotest și au aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.640 lei, cele mai multe dintre ele fiind pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză (34 de sancțiuni), lipsa centurii de siguranță ( 18 sancțiuni) și lipsa documentelor (10 sancțiuni). 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere și două sancțiuni pentru încălcarea altor acte normative. Polițiștii au mai aplicat 8 sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite de  bicicliști și căruțași.

De asemenea, în cele patru ore de control în trafic, au fost reținute trei  permise de conducere (din care două pentru conducere sub influența alcoolului), 6 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Potrivit IJP Prahova, recordul negativ în materie de alcoolemie a fost stabilit de conducătorul unui atelaj hipo, care a fost depistat pe DJ 100C, în afara localității Fulga, având o concentrație de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au mai depistat doi bărbați, care circulau pe raza localităților Fulga și Ciorani,  pentru care aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,03 mg/l și respective 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia, au solicitat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei.

Polițiștii prahoveni intenționează să  intensifice acțiunile de acest gen, pe durata sezonului cald, în scopul conștientizării conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun, atât pe ei, cât și pe ceilalți participanți la trafic, în cazul nerespectării normelor rutiere.

Sursa imagini: IJP Prahova

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.