Luni, 15 Iulie 2019 15:55

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Autorităţile ar putea începe uciderea preventivă a porcilor. Vezi în ce localităţi din Prahova!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La zece zile de la apariţia primului focar de pestă porcină din Prahova, timp în care virusul s-a extins, fiind confirmate îmbolnăviri în mai multe localităţi, autorităţile judeţene iau în calcul varianta sacrificării animalelor din mai multe gospodării. Până acum evitată, aşa-zisa ucidere preventivă ar putea fi aplicată în cel puţin două localităţi.

Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat luni, în timpul şedinţei Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, că sunt şanse mari să propună uciderea preventivă la Târgşoru Vechi, unde a fost confirmat un focar şi ulterior au apărut probleme şi la un vecin, la două-trei case distanţă. Directorul DSV Prahova a spus că, potrivit recensământului provizoriu făcut aici, pe strada respectivă ar exista 14 porci şi ar fi mult mai simplu pentru autorităţi să îi ucidă pe toţi şi să cureţe focarul, în condiţiile în care menţinerea lor în viaţă ar putea duce la extinderea virusului.

"Nu am luat decizia uciderii preventive deocamdată, cu toate că acum voi merge la Târgşor, să văd exact situaţia. Faţă de primul focar, al doilea este la două-trei case distanţă şi ar fi o singură stradă, unde mai sunt vreo 14 porci din ce am înţeles de la colegul nostru. În situaţia în care se confirmă şi proba luată astăzi cred că o să trecem la ucidere, cu evaluare şi despăgubire, nu stăm să ne cramponăm de 14 porci, ca să avem zona cât de cât curată. Dacă nu mai avem porc, poate să fie presiune virală, nu mai există animalul pe care acel virus să acţioneze. Oricum, o să discutăm acest lucru în CLCB, pentru că, pentru ucidere preventivă, aprobarea se ia aici, cu semnătura prefectului. În schimb, pentru uciderea în focar, putem lua noi decizia", a explicat directorul DSV Prahova, în timpul şedinţei de luni a Centrului Local de Combatere a Bolilor.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Municipiul Ploieşti intră în zona de supraveghere a bolii, după apariţia focarului de la Târgşor

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Virusul se extinde! Noi localităţi intră în zona de supraveghere | VIDEO

A doua localitate pentru care s-ar putea lua decizia de sacrificare a tuturor porcilor din gospodării ar fi satul Potigrafu din comuna Gorgota, pentru crearea unei aşa-zise zone tampon şi prevenirea extinderii virusului la ferma de porci de la Gherghiţa, a mai precizat, luni, Mihai Terecoasă.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.