Marți, 20 August 2019 10:48

FOTO | Două accidente într-o oră într-o intersecţie din Ploieşti. Oamenii cer de ani buni relantisoare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Două accidente rutiere au avut loc marţi dimineaţă, la intersecţia străzilor Plăieşilor şi Zăganului, aproape de centrul municipiului Ploieşti. Ambele s-au produs din cauza neacordării de prioritate. Intersecţia este cunoscută pentru desele probleme care apar. Stau dovadă semnele de pe gardurile localnicilor, rămase după ce maşinile au fost proiectate în urma impactului, dar şi numărul mare de sesizări trimise, fără succes, la Primărie, în speranţa montării unor limitatoare de viteză.

Miercuri, prima coliziune a avut loc undeva în jurul orei 9.00, potrivit ploieştenilor care locuiesc în vecinătate. Nici n-au fost strânse toate resturile care au rezultat în urma impactului, că deja aici avea loc al doilea accident rutier. La fel ca la primul, o maşină care a ieşit de pe Zăganului a oprit prea târziu, tăindu-i calea unui autoturism care circula pe Plăieşilor, drumul cu prioritate. La faţa locului au ajuns echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Rutieră. În urma impactului, maşina care circula pe Plăieşilor a rămas imobilizată pe centrul şoselei, cu botul făcut praf, şoferul nemaireuşind s-o pornească.

Ploieştenii care locuiesc în zonă spun că accidentele pe fondul neacordării de prioritate au devenit aproape o tradiţie aici şi că ei au trimis numeroase solicitări la Primăria Ploieşti pentru montarea unor relantisoare, însă fără succes.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.