Miercuri, 15 Mai 2019 12:51

Administraţia SUA a ordonat personalului american neesenţial să părăsească de urgență Irakul

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Departamentul de Stat al SUA a ordonat personalului american neesenţial din Irak să părăsească de urgenţă ţara, în contextul intensificării tensiunilor între Washington şi Teheran, a anunţat Ambasada SUA de la Bagdad, potrivit agenţiei The Associated Press, citată de MEDIAFAX.

Alerta, publicată miercuri pe site-ul oficial al Ambasadei SUA, vine în contextul în care autorităţile de la Washington şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibile "ameninţări iminente" la adresa trupelor americane din Irak, venite din partea miliţiilor şiite sprijinite de Iran.

Serviciile diplomatice, inclusiv cele privind acordarea de vize, la Ambasada de la Bagdad şi Consulatul SUA de Arbil vor fi suspendate pentru o perioadă. Capacitatea autorităţilor SUA de a oferi servicii de urgenţă cetăţenilor americani din Irak este una limitată.
Duminică, Ambasada SUA a recomandat cetăţenilor americani să evite călătoriile în Irak, citând "intensificarea tensiunilor".

 Sursă foto ct100.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.