Miercuri, 15 Mai 2019 14:30

''Salvaţi albinele!'': Comisia Europeană a înregistrat iniţiativa privind interzicerea pesticidelor nocive

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui comunicat de presă, Comisia Europeană a anunţat miercuri că a decis să înregistreze o iniţiativă cetăţenească europeană intitulată "Salvaţi albinele! Protejarea biodiversităţii şi îmbunătăţirea habitatelor pentru insecte în Europa".

Iniţiativa cetăţenească se concentrează asupra lansării unor obiective obligatorii: “consacrarea obiectivului promovării biodiversităţii drept obiectiv global al Politicii Agricole Comune; reducerea semnificativă a utilizării pesticidelor, interzicerea pesticidelor nocive fără excepţie şi reformarea criteriilor de eligibilitate; promovarea diversităţii structurale a peisajelor agricole; reducerea efectivă a poluării cauzate de substanţele nutritive (de exemplu, Natura 2000); stabilirea efectivă a unor zone de conservare; intensificarea cercetării şi a monitorizării şi îmbunătăţirea educaţiei”.
În temeiul tratatelor, UE poate introduce acţiuni în justiţie în domenii precum piaţa internă, politica agricolă şi protecţia sănătăţii publice şi a calităţii mediului. Prin urmare, Comisia consideră iniţiativa admisibilă din punct de vedere juridic şi a decis să o înregistreze.
Înregistrarea acestei iniţiative va avea loc la 27 mai 2019, după care va urma procesul de colectare a semnăturilor de susţinere de către organizatori, care va dura un an. Dacă după un an se vor aduna un milion de declaraţii de susţinere a iniţiativei, din cel puţin şapte state membre diferite, Comisia va avea la dispoziţie trei luni pentru a lua o decizie: fie va da curs solicitării, fie o va respinge, în ambele cazuri trebuind să îşi argumenteze decizia, a precizat Executivul comunitar.

Sursă foto agrointel.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.