Joi, 30 Mai 2019 15:38

Aproape 90.000 de cetățeni sunt români, din cei 750.000 europeni care au solicitat statut de rezident în Marea Britanie

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 750.000 de cetăţeni europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie pentru a putea să rămână în această ţară după Brexit, a anunţat joi ministrul britanic de Interne, Sajid Javid, potrivit Reuters, citat de MEDIAFAX.

Statutul pe care cei peste trei milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Marea Britanie îl vor avea după Brexit a fost una dintre primele teme discutate între oficialii europeni şi cei britanici în cadrul negocierilor privind ieşirea acestei ţări din Blocul comunitar. Autorităţile britanice au anunţat că cetăţenii Uniunii Europene vor avea timp cel puţin până pe 31 decembrie 2020 pentru a solicita statut de rezident, indiferent dacă Acordul Brexit va fi sau nu aprobat.

Cei mai mulţi solicitanţi ai statutului de rezident provin din Polonia (103.200 de persoane), urmaţi de cetăţeni din România (89.900) şi Italia (70.800).

Sursă foto MEDIAFAX.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.