Miercuri, 19 Iunie 2019 09:32

Alertă pe Loara! Fluviul a fost contaminat radioactiv

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia franceză însărcinată cu controlul radioactivităţii, ACRO, a anunţat marţi o contaminare radioactivă anormal de ridicată a fluviului Loara „în avalul a cinci centrale nucleare”, anunță AFP, citată de Mediafax.

Prezenţa tritiului, un izotop radioactiv al hidrogenului, „este sistematică, atât în apele fluviului, cât şi în apa potabilă, pentru consum. În ianuarie 2019, concentraţia din apele Loarei era de 310 B1/L”, potrivit unui laborator din Hérouville-Saint-Clair, aflat în apropiere de Caen.

Mai multe organizaţii au decis să alerteze autorităţile în acest caz şi să le solicite să ia măsuri. „Este această situaţie cauzată de un simplu incident? Loire Vienne Zéro Nucléaire şi ACRO au alertat autorităţile şi le-au solicitat să înceapă o anchetă pentru a determina originea acestor valori neobişnuite”, au informat organizaţiile.

„Tritiul este prezent pe o porţiune de aproape 400 de kilometri, între Dampierre-en-Burly şi Nantes”, adaugă ACRO în raportul său de analiză a prelevărilor efectuate între decembrie 2017 şi mai 2019, mai scrie sursa citată. Potrivit Institutului francez de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară (IRSN), „Codul Sănătăţii Publice stabileşte o referinţă de 100 de becquereli pe litru în cazul tritiului, care nu reprezintă o limită sanitară, ci un prag care, atunci când este depăşit, antrenează o investigaţie complementară în vederea caracterizării radioactivităţii apei”.

Serviciul de comunicare al Autorităţii pentru Siguranţă Nucleară (ASN) a răspuns că „va efectua investigaţii cu scopul de a găsi originea acestui nivel detectat” şi „va reexamina registrele lunare ale evacuărilor centralelor din regiunea respectivă”. De asemenea, instituţia a anunţat că nu există un risc la adresa mediului înconjurător sau a publicului în acest moment, potrivit informațiilor publicate de agenția citată de Mediafax.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.