Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistiei este în dezbatere publică şi va rămâne astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală". Legea amnistiei va ajunge din nou pe masa Parlamentului abia anul viitor, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. "Apoi a venit problema cu graţierea. După ce am avut discuţia cu cei de la ambasadă, toată lumea şi-a dat seama că el este un proiect normal. Şi el este în dezbatere publică. De aceea l-am şi oprit de la votul final, ca să fie…
Luni, 16 Decembrie 2013 14:43

Licitaţii trucate la MApN

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Consiliul Concurenţei a amendat cu 2,8 mil. euro 4 firme pentru trucarea unor licitaţii ale MApN din perioada 2005-2007. Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Transcarpat Sportours International România, J.P. Sauer & Sohn Germania, San Swiss Arms Elveţia şi Brugger & Thomet Elveţia cu o amendă totală de circa 2,8 milioane euro, pentru trucarea unor licitaţii organizate de Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei, declanşate din oficiu, privind practica concertată a companiilor de a truca licitaţiile pentru achiziţia produselor din gama «armament de infanterie» şi «aparatură optică» aferentă, în perioada 2005-2007, informează Mediafax. Consiliul Concurenţei a…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Poliţiştii români vor fi trimişi să patruleze în staţiunea de schi bulgărească Bansko, acolo unde sunt aşteptaţi şi turiştii români pentru sărbătorile de iarnă. Şase poliţişti români vorbitori de limba bulgară vor ajunge pe rând acolo, în 3 serii de câte 2, pentru a-i îndruma pe turiştii români veniţi la schi în staţiunea montană. Este al patrulea an când România trimite poliţişti în Bulgaria, atât pe perioada verii, cât şi pe perioada iernii.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
O echipă de italieni, cei mai buni din lume în construcții cu leduri, au inaugurat vineri seara, în centrul Sibiului, primul tunel cu pese 55.000 de leduri luminoase din România, lung de 40 de metri. „Nicăieri în România nu s-a mai creat un asemenea tunel. Peste tot se împodobește bradul, se pun diverse instalații în orașe, dar ca structură cu leduri nu s-a făcut”, a declarat pentru Agerpres, Sandra Dragoman. Timp de trei seri, tunelul feeric din centrul Sibiului, de pe bulevardul pietonal din oraș, va atrage în continuare sute de curioși, dornici să se simtă ca la marile sărbători…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Deputat de Olt din partea PNL, posibilul ministru al Culturii, Gigel Ştirbu, este protagonistul unor înregistrări incredibile aflate ân arhiva televiziunilor locale. Gigel Ştirbu este propunerea liberalilor pentru portofoliul de la Cultură, după ce Daniel Barbu şi-a înaintat demisia, în urma declaraţiilor îndelung criticate, în care compara bugetul ministerul său cu cel al programului de prevenire şi tratare HIV/SIDA. George-Sorinel Ştirbu, propunerea liberalilor pentru şefia Ministerului Culturii, are 42 de ani, e căsătorit, are doi copii, a făcut liceul şi facultatea de teologie în Craiova şi a şi fost preot timp de şase ani, în parohia Roşieni Olt. În CV…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cel mai mare proces colectiv din România este pe cale să izbucnească. Mii de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret din promoţiile 2009, 2010, 2011 şi 2012, formele de şcolarizare ID şi FR, urmează să dea în judecată universitatea, după ce diplomele lor de licenţă nu au fost recunoscute, deşi li s-a spus că facultăţile pe care le-au urmat erau acreditate, scrie romaniatv.net Cabinetul de avocatură Coltuc propune absolvenţilor Universităţii "Spiru Haret" ale căror diplome de licenţă nu sunt recunoscute să se alăture unui demers ce ar urma să aibă ca rezultat începerea celui mai mare proces colectiv din România. "Problema…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Trei sferturi din apelurile la amubulanță sunt alarme false, iar oamenii sunt în stare să invoce tot felul de motive abracadabrante pentru a-i convinge pe salvatori să se deplaseze până la ei, scrie evz.ro În Botoșani, spre exemplu, nu trece o zi fără cel puțin câteva apeluri nefondate. Așa se face că, la sfârşitul săptămânii trecute, două persoane care locuiesc la câteva sute de metri de Unitatea de Primiri Urgenţe au sunat la 112 reclamând stări de rău. Abstinența doare Primul a fost un bărbat de 57 de ani care le-a spus celor de pe ambulanță că îi ies „aburi…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mascaţii au descins miercuri dimineaţă la sediul Consiliului Judeţean Dolj, informează România TV. Potrivit aceleiaşi surse, preşedintele Consiliului, Ion Prioteasa, este suspectat de corupţie, alături de alţi şapte funcţionari publici. Acţiunea este coordonată de DNA.
Marți, 10 Decembrie 2013 08:38

VISCOLUL face ravagii în nordul ţării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Vântul şi ninsorile au creat mari probleme în jumătatea de nord a ţării. Zeci de maşini şi tiruri au fost blocate în nămeţi în zonele de munte din Maramureşului. În plus, traficul a fost blocat în unele zone. Stradul de zăpadă a depăşit un metru, după ce a nins 24 de ore fără oprire. Mulţi dintre cei care s-au încumetat să treacă prin pasul Gutâi au rămas blocaţi în nămeţi. Peste 1.000 de tone de material antiderapant au fost aruncate pe drumurile din Maramureş. Chiar şi aşa, poliţiştii au fost nevoiţi să restricţioneze traficul pentru ca drumurile să nu fie…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Un bărbat în vârstă de 85 de ani din localitatea clujeană Câţcău a fost gasit mort în propria locuinţă, în după-amiaza zilei de duminică. Bărbatul avea gâtul tăiat, iar casa îi era răvăşită, scrie romaniatv.net Poliţiştii au declanşat, duminică, o anchetă, după ce a fost descoperit în comuna Câţcău, judeţul Cluj, cadavrul unui bătrîn de 85 de ani, a cărui moarte a fost violentă, pe corpul acestuia fiind descoperite leziuni. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, ancheta este făcută de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror. "IPJ Cluj a fost…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Alina Horeanu şi Vlad Irimia Scurtu au fost condamnaţi pentru uciderea omului de afaceri Daniel Mancaş. La finalul săptămânii trecute, ei au primit o nouă condamnare pentru înşelăciune, scrie evz.ro 23 de ani de închisoare are de executat Vlad Irimia Scurtu: patru ani pentru înşelăciune şi 19 pentru uciderea omului de afaceri Daniel Mancaş. Amanta sa, Alina Horeanu a fost la rândul ei condamnată la trei ani şi jumătate pentru înşelăciune şi falsificare de monedă, pedeapsă cumulată cu aceea de omor. Ea va executa în total 20 de ani de puşcărie, scrie bzi.ro. Un alt treilea personaj implicat în dosarul…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Conducerea Parlamentului urmează să decidă, luni, asupra înfiinţării Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţia unui teren în judeţul Călăraşi de către Ioana Băsescu. Şedinţa Birourilor permanente reunite în care urmează să fie luată această decizie este programată luni la prânz. Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei urmează apoi să fie supus votului plenului renunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cel mai probabil marţi, informează Antena 3.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Chevron Romania anunta din nou suspendarea temporara a activitatilor de explorare din Silistea, comuna Pungesti (judetul Vaslui) dupa noi proteste care au avut loc sambata. Cateva sute de protestatari - in jur de 400, potrivit Mediafax - adunati in comuna vasluiana Pungesti au rupt, sambata la pranz, cordonul de jandarmi si au patruns pe perimetrul Chevron unde muncitorii lucrau pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de sist. "Chevron confirma astazi suspendarea activitatilor in Silistea, comuna Pungesti, judetul Vaslui, ca urmare a conditiilor nesigure de lucru generate de activitatile ilegale si violente ale protestatarilor. Chevron a sesizat Politia Vaslui…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că România a îndeplinit criteriile tehnice privind aderarea la Schengen, iar autorităţile de la Bucureşti nu stau în genunchi, cu mâna întinsă, astfel că au transmis europenilor că aşteaptă să fie anunţate când va exista consens pentru primirea în acest spaţiu. "Nu se pune problema de a abandona un obiectiv legitim al României, respectiv al Bulgariei. În acelaşi timp, nici nu poţi să stai în genunchi şi să stai cu mâna întinsă, câtă vreme noi am îndeplinit criteriile clare , obiectivele tehnice din acquis-ul Schengen şi, în acelaşi timp, plătim pentru lucruri care…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Un bărbat prins sâmbătă de poliţiştii rutieri conducând cu 203 kilometri pe oră, pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, a rămas fără permis şi a primit o amendă de 720 de lei, informează Poliţia Română. Şoferul, în vârstă de 57 de ani, a fost depistat sâmbătă, în jurul orei 10.51, de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada A2, aparatul radar înregistrând, la kilometrul 96, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, maşina condusă de acesta cu 203 kilometri pe oră.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ministrul delegat pentru Infrastructură, Dan Şova, a declarat, vineri, la Lancrăm (judeţul Alba), după inspecţia pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, că circulaţia pe trei din cele patru loturi ale autostrăzii va fi deschisă până la Crăciun, spunând că a mers cu 160 km/oră şi că "maşina era lină". Ministrul Dan Şova a declarat că până de Crăciun vor fi inaugurate loturile 1, 2 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu-Orăştie, iar al treilea lot ar urma să fie finalizat în octombrie 2014, chiar dacă firma care execută lucrările a dat ca termen vara anului viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX. El s-a declarat însă mulţumit…
Pagina 501 din 518