Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Camera Deputaţilor va dona şcolilor din ţară peste 500 de imprimante şi copiatoare funcţionale strânse din instituţie, Scopul? Reducerea consumului de hârtie la Parlament, după cum a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a adăugat că, astfel, 200 de pomi vor fi salvaţi anual. Zgonea a spus, într-o conferinţă de presă, că la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute a început strângerea tututor imprimantelor şi copiatoarelor din Camera Deputaţilor, în scopul reducerii consumului de hârtie, scrie realitatea.net. El le-a arătat ziariştilor 100 de imprimante strânse din Cameră care au fost aşezate în sala de conferinţă, în spatele său. „Am reuşit…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
O ambarcaţiune cu 31 de migranţi din Orientul Mijlociu la bord, care venea din Turcia, a fost capturată, miercuri dimineaţă, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre, între migranţi fiind şi 14 copii. Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră de la Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagra - SCOMAR au identificat, în jurul orei 2.00 dimineaţă, în Marea Neagră, o ambarcaţiune suspectă ce se afla la aproximativ 15 mile marine travers de localitatea 2 Mai din judeţul Constanţa. Astfel, în zona indicată a fost trimis un vas al Grupului de Nave Constanţa,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi iubitori de animale protestează în faţa Camerei Deputaţilor împotriva legii pe care parlamentarii o votează marţi şi care prevede eutanasierea câinilor fără stăpân. Legea care permite primarilor din toată ţară să eutanasieze câinii fără stăpân se votează marţi în Parlament. Iubitorii de animale nu au fost lăsaţi să participe la dezbaterile pe marginea acestei legi şi au rămas în Parcul Izvor, acolo unde protestează cu sutele, informează România TV. Susţinătorii maidanezilor au depus solicitări pentru a li se permite prezenţa în plenul Parlamentului atunci când este dezbătută legea privind eutanasierea. Pentru că…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Sute de români susţin planul de a ucide câinii vagabonzi din Bucureşti după ce un băiat de patru ani a fost muşcat până la moarte, notează BBC, luni în ediţia online. Primarul Bucureştiului Sorin Oprescu afirmă că un referendum va avea loc pe 6 octombrie pentru a-i întreba pe locuitori dacă sunt de acord cu "eutanasierea" câinilor fără stăpân. Susţinătorii măsurii au organizat un miting în centrul oraşului duminică. Cei care fac campanie în numele grupului pentru protecţia animalelor 4Pfoten /Patru Labe/ cer autorităţilor să adopte ca soluţie sterilizarea în masă a câinilor, în loc de sacrificare. Directorul de campanie…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, luni, că nu se pune problema prescrierii faptelor de care este acuzat Alexandru Vişinescu, arătând că dacă ar fi existat această situaţie nu s-ar fi ajuns la măsura începerii urmăririi penale, informează Agerpres. Întrebat dacă se poate pune problema prescrierii faptelor lui Vişinescu, şeful Ministerului Public a precizat: "La prima vedere nu se pune problema prescrierii pentru că dacă s-ar fi pus din start (...) nu s-ar fi ajuns la măsura începerii urmăririi penale. Bineînţeles că în cursul investigaţiilor, în cursul urmării penale, pot apărea mai multe excepţii de natură procesuală şi…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Circulaţia rutieră va fi restricţionată marţi, pe arterele din jurul stadionului Naţional Arena, pentru meciul de fotbal dintre echipele naţionale ale României şi Turciei, informează Brigada Rutieră a Capitalei. Traficul rutier va fi restricţionat începând cu ora 15,00 gradual şi dacă situaţia va impune până la defluirea totală a spectatorilor pe: str. Maior Coravu, între şos. Mihai Bravu şi intrarea pe Naţional Arena, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, str. Vatra Luminoasă între şos. Mihai Bravu şi str. Pierre de Coubertin, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, str. Pierre de…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul Justiţiei a dat aviz pozitiv pentru Roşia Montană. După ce în urmă cu câteva zile se ştia că nu aprobă controversatul proiect, acum ministerul dă undă verde exploatării cu cianuri a aurului în Apuseni. Chestionat de jurnalişti, luni, cu privire la avizul negativ pe care l-ar fi dat pentru proiectul Roşia Montană, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că acesta este unul pozitiv, şi nu negativ, cum apăruse, recent, în presă. Săptămâna trecută, presa relata că Ministerul Justiţiei ar fi dat un aviz negativ pentru Roşia Montană şi că Executivul ar fi trecut peste acesta în momentul în care…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Statul român încearcă să privatizeze pe bursă 10% din acţiunile Nuclearelectrica, compania cu venituri de peste două miliarde lei care deţine reactoarele nucleare de la Cernavodă. Listarea Nuclearelectrica la bursă face parte din seria angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI. Perioada în care se pot face subscrierile pentru acţiunile companiei este 9-20 septembrie 2013 şi doar dacă acţiuneade subscriere va avea succes Nuclearelectrica va fi admisă la tranzacţionare pe piaţa BVB (Bursa de Valori Bucureşti). Procedura prin care compania încearcă să atragă bani pentru investiţii este majorarea de capital prin "ofertă publică primară iniţială de vânzare de acţiuni". Nuclearelectrica…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Monica Davidescu cere daune pentru accidentul de la «Dansez pentru tine». Ea a dat în judecată compania Media Vision, care produce show-ul de la PRO TV. Vedeta s-a lovit grav anul trecut la repetiţii. În luna noiembrie a anului trecut, Monica Davidescu (41 de ani) a avut un ghinion teribil. La repetiţiile pentru cel de-al 13-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", la care participa a doua oară, a suferit un accident de pe urma căruia trage şi în ziua de azi. În timp ce exersa dansul în ploaie, partenerul său, George Boghian, s-a deze­chilibrat şi a căzut peste ea.…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ce e valoros, frumos, unic, nu prea este usor de obtinut. Cele mai frumoase opere de artă naturale au fost ascunse in adâncuri. Asa s-a intamplat si cu ghetarul de la Scărisoara, cea mai mare formatiune de gheata subterana din lume. Intrarea in pestera se face printr-un impresionant aven, care masoara 50 de metri in adancime si deschiderea in diametru de 60 de metri. Volumul de gheata masoara peste 120.000 de metri cubi si are o vechime de 4000 de ani. Sub calota de 36 de metri a inghetat - pentru posteritate - milenii de istorie. Indiferent că o vizitezi…
Marți, 03 Septembrie 2013 11:32

Cioacă acuză din închisoare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cristian Cioacă se plânge de procurorii care îl anchetează, pe care îi acuză de intoxicarea opiniei publice. Fostul poliţist a trimis a trimis o scrisoare redacţiei Ziarului Ring în care spune pur şi simplu a fost "executat inchizitorial". Închis la penitenciarul Colibaşi, fostul poliţist Cristian Cioacă a adresat redacţiei ziarului Ring o scrisoare şi mai multe documente prin care-i acuză pe procurori că au oferit opiniei publice informaţii eronate în dosarul Elodia. "Timp de peste cinci ani, procurorii au «intoxicat» opinia publică prin mass-media cu informaţii eronate, de un fals grosolan. În sprijinul acestei afirmaţii, vă trimit copii de pe…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Previziunile privind data inaugurării tronsonului de autostradă Orăştie-Sebeş, care include şi centura Sebeşului, nu s-au adeverit. După ce au inaugurat, în primăvară, tronsonul Deva - Orăştie, ministrul Dan Şova şi fostul şef al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Mircea Pop, anunţaseră că termenul pentru finalizarea lucrărilor la Orăştie - Sebeş este la începutul lunii septembrie. Cum septembrie a venit deja, deschiderea tronsonului a devenit incertă, potrivit jurnaliştilor de la „Adevărul”. „Au apărut schimbări de la o zi la alta, în privinţa finalizării tronsonului de autostradă Orăştie - Sebeş şi a centurii ocolitoare a municipiului Sebeş.…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Grupul informatic american Microsoft va cumpăra divizia de telefoane mobile a Nokia în schimbul unei sume totale de 5,44 de miliarde de euro, a anunţat acesta marţi, citat de AFP. Fostul lider pe piaţa telefoanelor mobile îşi va concentra de acum activitatea asupra serviciilor şi reţelelor, o decizie calificată drept "cea mai bună cale de a merge înainte, atât pentru Nokia, cât şi pentru acţionarii săi", a declarat preşedintele Nokia, Risto Siilasmaa, citat într-un comunicat. Nokia a finalizat în augut preluarea participaţiei de 50% deţinută de Siemens la producătorul de echipamente de telecomunicaţii Nokia Siemens Networks, pentru a dezvolta această…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Președintele ACAROM și vicepreședinte Dacia, Constantin Stroe, a declarat astăzi la conferința organizată de Capital că acest timbru de mediu a distrus producătorii de componente auto și a afectat considerabil vânzărilor celor doi mari producători auto din România. “Piața este catastrofală. Este un dezastru. Singurul lucru care ne-a salvat a fost exportul. Cu 80.000 de mașini vândute în 2012 comparativ cu 351.000 în 2007 nu poate fi făcută o comparație. Nu sunt dușmanul celor care vând mașini second-hand, dar nu mă pot împăca cu această realitate criminal. Cum să ții doi producători într-o țară al căror loc pe piață se…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Panică pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Buzău. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a aruncat în maşina poliţiştilor de la Rutieră o grenadă şi un cartuş, de supărare că nu a primit o bere pentru descoperirea făcută. Oamenii legii nu s-au pierdut cu firea şi au aşezat muniţia cu grijă pe carosabil, de teamă să nu explodeze. Poliţiştii şi jandarmii au împrejmuit zona şi i-au îndepărtat pe curioşi până ce grenada a fost ridicată de pirotehniştii de la ISU. Bărbatul s-a dus cu muniţia la maşina poliţiştilor sperând că va obţine bani pentru descoperirea făcută. Bărbatul…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
- Furnizorul de scutece pentru copii "GSL Logistic" acuză scoaterea de pe rafturi printr-un comportament abuziv, pentru a se face loc produselor similare din Franţa - Anul trecut, "Carrefour" a făcut în România profit net de 24 milioane euro - Contractele "Carrefour Romania" SA cu furnizorii conţin numeroase clauze abuzive; furnizorii din România devin "sclavi pe plantaţia" francezilor de la "Carrefour" (pronunţat CareFur de către cei fără abilităţi francofone) Tribunalul Bucureşti a înregistrat pe rolul său cererea de declanşare a insolvenţei împotriva "Carrefour România" SA (J40/7766/2007, CUI 11588780) depusă de "GSL Logistic" SRL (J40/9777/2003, CUI 15601548). Deşi cererea a fost…
Pagina 514 din 517