Vineri, 31 Mai 2019 14:29

Jucării confiscate în valoare de peste 1.000.000 lei

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean român.
Transportul a fost descoperit de polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, într-un container sosit din China

Potrivit comunicatului Poliției de frontieră, containerul sosit din China, avea ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. În urma controlului, au fost descoperite 14.300 jucării, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

Poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 30.05.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. 

În urma cercetărilor s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani.

Valoarea bunurilor confiscate, dacă ar fi ajuns să fie comercializate, se ridică la aproximativ 1.018.900 lei.

Sursă foto Poliția de Frontieră Română.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.