Sâmbătă, 18 Mai 2019 17:44

VIDEO - Anchetă internă la IPJ Brașov, după ce un polițist a bătut un șofer de autobuz

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Brașov a deschis o anchetă internă, după ce un polițist s-a bătut cu un șofer de autobuz și cu un alt bărbat, în incinta RAT Brașov, în urma unui scandal în trafic.
Potrivit Poliției Brașov, polițistul cercetat are 43 de ani și se afla în timpul liber.
„La data de 14 mai a.c., pe raza municipiului Brașov a avut loc o altercație în trafic între un bărbat care conducea un autoturism (nr.r polițistul) și un șofer de autobuz, urmată de agresiune fizică în incinta unei autobaze, între cei doi conducători auto și un alt angajat al societății de transport. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul care conducea autoturismul este agent de poliție în cadrul IPJ Brașov și se afla în timpul său liber. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, aflat pe rol la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi dispusă soluție în cauză. De asemenea, la nivelul IPJ Bv s-au declansat verificari prin structura specializată de control intern”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, pentru myTEX.ro.
Incidentul a fost a fost surprins de o cameră de supraveghere din incinta autobazei.
În imaginile filmate se observă cum, după lovitură, angajatul RATBV se prăbușește și rămâne la pământ, iar în zonă se deplasează colegi de-ai săi, pentru a vedea ce se întâmplă.
Ulterior, polițistul a pornit mașina, iar pentru a părăsi locul, a lovit cu autoturismul un alt angajat RATBV, din grupul celor care au încercat să-l oprească.
Totul ar fi pornit de la un incident în traficul rutier.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. În plus, este anchetă internă la nivelul IJP Brașov.

Sursă video observatorulbv.ro

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.