Vineri, 19 Iulie 2019 13:03

Tribunalul Sibiu: Astrid Fodor se poate întoarce la Primărie. Decizia nu este definitivă, dar este executorie

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tribunalul Sibiu a decis, după primul termen de judecată, să suspende ordinul prin care prefectul Sibiului a încheiat înainte de termen mandatul de primar al municipiului Sibiu al lui Astrid Fodor. ”Suspendă ordinul 262/2019 până la soluționarea cauzei pe fond. Cu drept de recurs în cinci zile”, a spus judecătoarea Mirela Hancăș.
Potrivit turnulsfatului.ro, hotărârea instanței este executorie, deci de astăzi Astrid Fodor este din nou primar al Sibiului.

Potrivit MEDIAFAX, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a lui Astrid Cora Fodor, pe vremea când aceasta era viceprimar, iar primar era actualul preşedinte, Klaus Iohannis.
Raportul de evaluare al ANI a fost atacat de Astrid Cora Fodor, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat dreptate. Decizia a fost, apoi, contestată la instanţa supremă de ANI.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de ANI împotriva sentinţei din 2 iunie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia– Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi în rejudecare a respins acţiunea lui Fodor ca neîntemeiată. Decizia pronunţată în 16 mai de instanţa supremă este definitivă.

Sursă foto turnulsfatului.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.