Vineri, 01 Noiembrie 2019 10:10

Șoferul care a ucis o femeie și pe copilul acesteia, de 7 ani, pe Transfăgărășan, a fost reținut

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bărbatul care s-a urcat la volan beat și fără permis, accidentând mortal un copil de 7 ani și pe mama acestuia, la Cârțișoara, a fost rețint de polițiști. Bărbatul a fost depistat la scurt timp după tragedie, el părăsind locul accidentului.

Citiți și:  Un copil de 7 ani și mama lui, uciși de un șofer beat și fără permis care mai fusese prins la volan

În cursul zilei de vineri, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de arestate preventivă. Potrivit polițiștilor, acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, conducere fără a poseda permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Reprezentanți IJP Sibiu au confirmat că șoferul mai este cercetat într-un dosar penal deschis după ce, acum câteva săptămâni, a fost prins, de asemenea, conducând deși nu avea permis auto.

Sursa foto: turnulsfatului.ro

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.