Joi, 09 Mai 2019 15:26

Un tânăr a decedat după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tragedia s-a petrecut miercuri pe un drum forestier, în judeţul Suceava. Bărbatul de 34 de ani din satul Gropeni, comuna Bălcăuți, a murit după ce a fost prins sub încărcătura de lemne.

Miercuri, în jurul orei 12.00, tânărul s-a deplasat în pădurea de pe raza comunei Zamostea, cu un atelaj hipo și a achiziționat de la pădurar doi metri cubi de lemn, pe care i-a încărcat în căruță, asigurând încărcătura. Ulterior, acesta s-a deplasat spre localitatea Șerbăuți, circulând pe drumuri forestiere. După ce a parcurs aproximativ doi km, el a ajuns într-o zonă cu denivelări acoperite de bălți în care atelajul s-a răsturnat în partea stângă a direcției de deplasare. Victima nu a reușit să sară din atelaj întrucât s-a agățat cu piciorul drept de hățuri și a fost prinsă cu membrele și corpul sub încărcătura de lemne.

În jurul orei 14.30, pădurarul l-a găsit pe tânăr în stare de inconștiență și a sunat imediat la 112, relatează Realitatea de Suceava. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD. Din nefericire cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru victimă, fiind constatat decesul.

Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.