Miercuri, 23 Octombrie 2019 13:45

O tânără, mamă a doi copii, s-a sinucis la doar 20 de ani

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un nou caz șocant a avut loc in judetul Iasi. O tânără de doar 20 de ani din Iași s-a sinucis fără nici o explicație. Mamă a două fetițe de 2, respectiv 4 ani, aceasta a fost găsită fără suflare de iubitul său, într-o pădure din apropierea casei.

Potrivit stireadeiasi.ro, familia fetei nu reușește să înțeleagă motivele care ar fi determinat-o să-și dorească moartea, chiar dacă aceasta a mai avut în trecut izbucniri de furie și părea măcinată de griji. Nimic nu anunța, însă, un astfel de gest necugetat.
Rudele victimei susțin că au pornit în căutarea ei cu o seară înainte, văzând că tânăra nu mai da niciun semn de viață. Partenerul său a fost cel care a găsit-o până la urmă, spânzurată în pădurea de la Schitu Duca. Îngrozit de scena cumplită la care tocmai fusese martor, bărbatul a alertat imediat autoritățile.

Conform procedurii, a fost deschisă o anchetă în acest caz, oamenii legii nereușind încă să afle motivele care ar fi determinat-o să-și pună capăt zilelor. Nu există un bilet de adio, cum se întâmplă de regulă în astfel de situații.

Mătușa tinerei a dezvăluit că aceasta era măcinată de gânduri negre în ultima perioadă și amenința că își va lua viața. Nimeni nu a luat-o, însă, în serios, până când a fost prea târziu.

Între timp, conform procedurilor, polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cele două minore au rămas în grija unei rude.

Sursă foto stireadeiasi.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.